Divinus
noiembrie 12, 2007
Imi fertilizez ultima farama de divinitate
Si ma cobor in propriul strafund fara fund
Ma privesc ca pe insasi o alteritate
si-n pene de aripi cazute ma scufund.
Ad extra, sunt supus conditiei mundane
si proiectez arhetipuri diverse, mentale
individualismul cazand in viscerale divane
si primesc buchete de flori, fara petale.
Pledez pentru constiinta pierduta-n libertate
Surghiunita pe-un teritoriu ostil si fara sens
si-n conceptii iluzorii create de-o societate
ma cert cu ingerii, ca nu au inteles.
………………………………………………………………………………………………………………….
noiembrie 12, 2007 at 6:46 pm
“ma cert cu ingerii, ca nu au inteles”
Iti racesti gura degeaba…si merita, merita iti spun eu..
noiembrie 12, 2007 at 10:06 pm
Abia dincolo de zbateri incolteste “farama de divinitate”.
Si cand esti la pamant, buimac si transpirat, abia atuncea te strabate…
O revelatie a sinelui care din tine a rasarit
Avuta doar cand angelicul scandal se va fi domolit..
noiembrie 12, 2007 at 10:35 pm
oda cenusiului care sunt
am tacut adanc…fiecare culoare m-a pierdut
am incercat sa refac drumul spre curcubeu
dar ratacirea m-a inradacinat in cenusiu
ai tu o busola?
una din aceea de incredere
cu cadran mare si galben
cu punctele cardinale bine marcate de episoade ale unei vieti viitoare?
estul de un rosu al rasaritului in zarea de sine
nordul de un alb solemn de sarbatoare cu miros de cozonac
sudul de un verde viu si nebun dupa VIATA
vestul de culoarea pe care cerul o imprumuta ochilor alesi sa poarte culoarea zeilor…in fiecare zi!
o busola da-mi
ca in tinutul cenusiului lebada amuteste
o data
si inca
o data
pierzandu-si bucuria de a pluti
pe ape
pe aer
precum in cer
asa
si
pe
Pamant…
o
da
cenusiul
din
mine
TACE
noiembrie 12, 2007 at 10:40 pm
nu te supara pe mine mono, dar imi plange ingerul vaduvit de culorile de pe aripi…
noiembrie 13, 2007 at 11:42 am
din ‘ultima farama de divinitate’
cerul din tine
nascut de o pierduta liniste
mi-a daruit o aripa
m-a imbracat cu lumina
si m-a invatat sa zbor
din nou.
din ‘ultima farama de divinitate’
strabatuta de chemarile
aripilor cazute
cerul din mine
curge albastru
pe aripa unui inger
care intelege.
e langa tine
ingerul
intr-o catedrala filigranata
cu lumina si bucurie.
cu petale de flori
iti imbraca zborul
spre curcubeul regasirii de sine.
multumesc pentru aripa si pentru zbor…
noiembrie 14, 2007 at 12:16 pm
@moi non plus las-o sa se raceasca..macar stiu ca am spus ce-aveam de spus
@cristia probabil.. sau se ia de la capat
@vanda nu am cum sa ma supar…..
@silver pentru nimic…