RISCUL DE A FI

Mai 14, 2007


Drumurile parcurse sunt cele mai scurte. Cele pe care le am de facut sunt de fapt cele lungi. Necunoscutul ma sperie si ma atrage. Tot timpul m-a atras riscul. Pana si prezenta mea este un risc. Unul pe care mi l-am asumat. Riscul de a ma accepta si de a incerca sa ma multumesc si sa ma imprietenesc cu mine. Un risc enorm de altfel. Hm, riscul de a fi. Unde e Toma d’Aquino sa ma bata la cap cu liberul arbitru si contrazicerile sale….Sunt sau nu liber…Sa risc….Kismet…ar spune Lobsang Rampa….Soarta…ti-e scrisa….Da ii da dreptate lui d’Aquino. Si-atunci inseamna ca drumurile nu sunt nici scurte si nici lungi. Sunt drumuri cunoscute, impuse. Lipseste riscul total. Ramane riscul cunoasterii de sine. De apropierea de sinele tau si al celorlati. Al celor care te inconjoara. Al celor care nu-si dau seama de riscul lor, prin simplul fapt ca prezenta lor umple un spatiu pe lumea asta. Pe cealalta, nici nu mai conteaza. Cel putin acum. Si-asa toti ne ducem in spate crucea, vorba unei maxime populare celebre. Unde este liberul arbitru, unde sunt drumurile libere, unde mai este riscul? Raspunsul l-am aflat de curand. In noi, in simplii noi, oamenii. In mine de exemplu, in tine, cel care citesti, in ceilalti.Ma duc sa ma impac cu mine. Deja imi asum un risc.

3 Răspunsuri to “RISCUL DE A FI”

  1. Monique Says:

    De fiecare data cand luam cate o decizie ne asumam un risc,mai mic sau mai mare,pt ca exista decizii care ne pot ridica la cer si decizii care ne pot afunda in cea mai adanca mocirla…cea a suferintei.
    Cat de bine functioneaza liberul arbitru atunci cand inima iti spune ca decizia e buna iar mintea sustine contrariul?Ok…esti liber sa faci propria alegere…dar care e cea corecta?A inimii sau a mintii?Tu cum alegi?


  2. aici ai nuantat si – sincer- imi permit sa scriu, sa recunosc Ş imi place: mi+am amintit de versetul tibetan, pe care nu ma indoiesc ca deja il cunosti ––- Tao-Te-Ching
    ti-l transcriu intr-o varianta/traducere personala:
    Calea (Tao) care poate fi numită nu este Calea Ultima.
    Numele dat Caii nu poate fi numele veşnic.
    Fara nume este esenta Cerului si a Pamântului.
    Dând Caii un nume este ceea ce creează toate lucrurile.
    Cine n-are dorinte vede esenta lucrurilor.
    Cine are dorinte vede doar manifestarea lor.
    Amândoua aspecte au aceiasi sursa,
    Dar devin diferite atunci când sunt percepute.
    Asemanarea lor este in profunzimea profunzimilor
    Unde este poarta prin care totul ia fiinta.
    Calea (Tao) care poate fi numită
    nu este Calea Veşnică
    Numele care poate fi dat Căii
    nu poate fi numele etern / veşnic.
    Calea este atât cu nume, cât şi fără nume
    (atât numită, cât şi nenumită)
    ––––-
    stiu, nu am uitat de conjugarea verbului, dar cînd îmi va permite timpul (nu va fi gramatica pura, desigur🙂 )

  3. monoloage Says:

    @ana spre rusinea mea nu l-am citit pe Tao-Te-Ching…m-ai facut curios…si-ti multumesc…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: