Poveste cu el, ea si muntele

 mountain, munte

Se spune ca era o data un print…intr-o tara de poveste in care fiecare print stia cine este si de ce traieste. De cand se nascuse el nu facuse altceva decat sa creasca. Si crescuse printul nostru asa ca orice print dintr-o poveste, intr-un an cat altii in zece. Si ajunsese printul nostru mandru si falnic, si foarte priceput si in lucrul mintii si in cel al mainilor. Era ca nimeni altul si toti si toate erau impacate in jurul lui.

 

Intr-o dimineata se trezi printul si privi pe fereastra pe care i-o pusese si lui Dumnezeu in fata ochilor, asa cum face cu orice om pe care il calauzeste spre lumina neinceputa. Afara ningea ca in orice poveste usor de depanat cu prietenii. Ningea linistit si cuminte, ningea ca la inceput de lume, ningea si totul se imbraca intr-un alb nemarginit si adanc. Si privind asa prin ferestrele ochilor si de acolo mai departe prin ferestrele salasului sau, printul isi dadu seama ca si timpul parca ninge si parca ii sopteste ca a crescut destul…de unul singur.

 

Asa ca isi smulse radacinile din salas, se invesmanta in albul zapezii si pleca sa-si caute vadul. Pasii il ducea in ritmul in care ningea si incet si pe nesimtite albul zapezii a fost inlocuit de albul petalelor de mar si de zarzar, de aurul florilor de tei si de dulceata florilor de cais….si pasii il dusera mai departe si de acum printul inmugurise tot si sangele lui pregatea florile cele bineplacute inimii si sufletului.

 

Petalele il purtara cuminti pana dincolo de el…la malul unei mari ce respira atat de linistit, ce il respira atat de adanc. Pe malul acela se hotara printul sa infloreasca intreg, sa isi infloreasca mintea sa cuprinda misterul acela miscator si nefiresc de albastru, sa isi infloreasca sufletul pentru a se ridica o data cu pescarusii pana dincolo de cerul sau, sa isi infloreasca inima si astfel sa vada ca marea respira la picioarele unei printese…care si ea venise acolo sa infloreasca intreaga, sa isi infloreasca mintea pentru a cuprinde bucuria cu care nisipul se lasa dus catre alte orizonturi, sa isi infloreasca sufletul pentru a primi briza aceea datatoare de viata, sa isi infloreasca inima si astfel sa vada cum marea respira la picioarele unui print…care nu vroia sa mai creasca singur.

 

Printul privi ferestrele acelea pe care marea le deschise langa el, sufletul printesei tasni spre lumina si il purta departe de el…acolo unde totul incepe spre a nu se sfarsi niciodata.

 

Mana in mana au mers alaturi 3 zile si 3 nopti…s-au privit si s-au vazut, s-au ascultat si s-au auzit, si-au vorbit si s-au inteles…3 zile perfecte, 3 perle pe care le-au plans de bucurie unul langa celalalt.

 

Catre tampla celei de-a treia zi…cand soarele si petalele lor dadura primele semne de oboseala, zarira un munte mai inalt decat cerul cel vazut si nevazut. Amandoi pornira spre muntele acela, crescand o data cu el tot mai sus, tot mai impreuna…ei doi si muntele acela pe care il urcau spre a cunoaste cat de mult pot creste…pana unde pot creste unul prin celalalt.

 

Printul si printesa au ajuns in varf, cand soarele era rosu, iar fructele dadeau in parg de aur…varful muntelui ii primi cu aerul tare, mainile se prinsera mai tainic si mai adevarat.

 

Se privira in ochi vazand ca prin vis cum intr-o dimineata s-au smuls din radacini, au invatat sa inmugureasca si sa infloreasca in cautare unul de celalalt…se vazura urcand o data cu muntele…

 

Se privira in ochi si intelesera ca ceea ce aveau ei…nu trebuia pierdut, nu trebuia atins…ce aveau ei era menit sa durezeze vesnic precum in pamant asa si in cerul nins de petale.

 

Asa ca se prinsera bine de maini si sarira in gol de pe muntele care stia de ce… 

 

 

Reclame