Amintiri poetice
iunie 27, 2007
Cu ceva timp in urma, „ma jucam” in versuri cu o persoana draga mie. Ne puneam intrebari, ne raspundeam, filosofam numai in versuri. Cotrobaind prin calculator am dat de un fragment din acele discutii. Vi-l impartasesc si voua:
„RASPUNSUL
Se-ntâmpla deseori ca pietrele sa nu iti mai vorbeasca,
Si soarele, luna, stelele de pe cer sa-nceapa sa paleasca.
Se-ntâmpla deseori sa-ncerci sa te opresti din drum,
Chiar de constiinta iti sopteste:”Nu ai facut un lucru bun!”.
Te-ntrebi in multe rânduri daca ai cugetat corect,
Si-ncerci cu sufletul si ochii sa acunzi acest secret.
Te-ntrebi in multe rânduri apoi ce ai facut:
„De-ai fi schimbat o spita, oare ai fi pierdut?”
Raspunsul nu e-n pietre si nici in masti pierdute,
Si nici in Heronimi cu ochii plini de lacrimi mute.
Raspunsul nu e-n jocurile cailor schimbate
Si nici in impunerea unei singuratati pe moarte.
Raspunsul nu are rost sa-ncerc sa-l comentez.
Nu pot sa fac decât sa il citez:
„Lasa totu-n jurul tau
Sa se prabuseasca-n hau
De vor vrea sa-ti ia iubirea
Nu-i lasa, asta ti-e vrerea.”
iunie 29, 2007 la 5:54 am
frumos, mult adevar
iulie 1, 2007 la 5:51 pm
Cat de puternici suntem oare noi sa putem privi cum se prabuseste totul in jur si sa avem puterea sa ne salvam iubirea? Sau cati dintre noi pun atat de mult pret realmente pe iubire? Pare ca a ramas doar acea imagine ca suntem speciali ca traim pt iubire cand in realitate e doar un cliseu, suntem prea egoisti pt a mai putea iubi. Si daca nu-ti place comentariul poti sa nici nu raspunzi, m-am obisnuit.
iulie 1, 2007 la 10:46 pm
cine traieste doar pentru iubire? … cati dintre noi pun pret pe iubire…? putini… egoisti..da..din diverse n motive…
iulie 2, 2007 la 3:46 pm
Dragos, daca imi permiti…
Rodica, nu cred ca e asa de complicat sa stai si sa te uiti cum se prabuseste totul in jur. Asta facem zi de zi, lasam sa cada totul pe langa noi, si ne ascundem lasi in spatele marelui scut numit „iubire”. Nici vorba de asa ceva. Eu zic mai degraba ca e doar lasitate crunta. Adevarata iubire o poti salva numai cand te-ai aruncat tu in moloz, pentru a salva tot ce e ingropat acolo. Iubire sau dezamagire, asteptare sau vis, nu are importanta. Atat timp cat tu esti in moloz si toate astea au iesit la suprafata datorita tie, abia atunci ai salvat cu adevarat iubirea.
Nice day,
Amelia
iulie 2, 2007 la 7:57 pm
Poate, draga Amelia , ca am trecut prin acest stadiu de a scoate le suprafata indiferent ce era ingropat acolo dar, vezi tu…… uneori obosesti sa tot sapi si sa nu gasesti strop de iubire, poate ca a SECAT. Poate ca a murit odata cu omul modern……….
iulie 2, 2007 la 7:58 pm
Dragos, ce motive ai putea avea tu sa nu iubesti, sa fugi de iubire?
iulie 3, 2007 la 7:15 am
n-am zis nici ca fug, nici ca am motive sa nu iubesc….