Efect solar

iunie 18, 2007

sun, soare, water, apa

Soarele se oglindeste

in orice ochi de apa

fiecare balta reflectand

o poveste stralucitoare.

Reclame

Poveste cat trei

 monk, calugar

„Buna dimineata,

 

Inca o poveste din sirul de povesti pe care le-am primit de-a lungul timpului de la invatatorii mei vazuti si nevazuti. Pentru fiecare sunt recunoscatoare pentru ca a adaugat un strop de lumina vietii spre care m-am avantat nu totdeauna avand atitudinea potrivita.

 

Intr-o manastire traiau mai multi calugari, printre care si doi frati. Un frate era intelept, si falnic si la lucru si la rugaciune. Toti ceilalti calugari il respectau si ar fi vrut sa fie asemeni lui in destoinicie si bucuria de a sluji Domnului. Celalalt frate era mai firav din fire si din alcatuire, ii lipsea un ochi, iar mintea era cam ca a unui copil de 4-5 anisori, dar si el era vrednic la treburile manastirii si cuminte in rugaciune.

 

Manastirea aceasta avea un obicei, vechi …din negura vremurilor. cele fara de inceput. Cine dorea sa ramana peste noapte in lacas trebuia sa treaca de o incercare pusa la cale de fratele cel intelept, fie sa raspunda la o intrebare, fie sa dezlege o ghicitoare, fie sa indeplineasca o sarcina.

 

In seara de care este vorba, poposi la manastire un calator, si pentru ca ploaia nu contenise de 2 zile, calatorul nostru era ud si infrigurat peste masura asa ca vazand sfanta manastire batu la poarta.

 

-PRimiti un calator obosit si infrigurat?

-Primim de buna seama, se auzi vocea unui calugar, dar va trebui sa treci de o incercare 

 

Calatorul incuviinta sa treaca de incercare caci nu se mai simtea in stare sa continue drumul. Intamplarea facea insa, ca fratele cel intelept sa fie tintuit la pat de o boala, asa ca celalalt frate zise:

 

-Lasa-ma pe mine sa-l pun pe calator la incercare! Voi fi bland cu el

 

Asa ca fratele cel slab de fire il invita pe calator in camera de boala a calugarului intelept, pentru ca acesta sa ii explice tarasenia si apoi cei doi oponenti se indreptara spre o sala alaturata.

 

Dupa o vreme, pe usa calugarului intelept dadu buzna calatorul, care plecandu-se in fata lui spuse

 

-Nu sunt vrednic sa raman sub acelasi acoperis cu fratele tau, plec in calea mea! si zicand acestea dadu sa plece.

-Opreste-te, zise calugarul cel intelept ridicand-se de pe patul de boala cu mare uimire, spune-mi ce s-a intamplat.

– Pai ce sa se intample? Ne-am asezat amandoi iar eu i-am aratat un deget- adica Dumnezeu Tatal, el in nemarginita lui intelpciune mi-a aratat doua degete -Dumnezeu Tatal si Fiul, Atunci eu incuviintand i-am aratat trei degete- Dumnezeu Tatal, Fiul si Sfantul Duh, crezand totodata ca am castigat dreptul de a ramane in manastire peste noapte. Doar ca cinstitul dumitale frate mi-a aratat pumnul spunandu-i astfel nevrednicului de mine ca trei sunt UNA Sfanta si neimpartita TREIME. Eu plec pentru ca asemenea intelepciune de dincolo de cuvinte ma face sa ma simt tare pacatos.

 

Calatorul pleca, lasandu-l pe fratele cel intelept prada unei uimiri nesfarsite, din care nu avu timp sa se dezmeticeasca pentru ca fratele cel firav intra ca o furtuna in camera sa strigand plin de furie:

-Unde e netrebnicul sa ii arat eu ce insemna sa insulti un om. O sa ii trag o mama de bataie sa invete sa se poarte altadata

 

Va dati seama dragii mei ca bietul calugar intelept simti ca isi pierde si bruma de intelepciune si putere a mintii cata ii mai ramasese.

 

-Povesteste ce s-a intamplat, zise el mai mai sa se inece.

 

-Auzi tu frate, el imi arata un deget…adicatalea eu am un ochi. Eu ma supar nitelus, dar pentru ca ne era oaspete ii arat doua degete, adica el slava domnului are doi ochi. Nu se potoleste asa ca imi arata trei degete cu mare obraznicie. Adica eu cu el impreuna avem trei ochi…asa ca i-am aratat pumnul, iar el lasul a zbughit-o pe usa si pe aici ti-e drumul. Unde e ca vreau sa il pedepsesc?

 

Calugarul cel intelept se linisti ca prin farmec si incepu sa rada din toata inima asa cum sper ca faceti si voi acum.

 

Va doresc o zi in care sa va intelegeti unii cu altii si in care sa va bucurati ca TREI sunt UNA chiar si intr-un pumn strans cu manie nestiutoare!”

 

Merci Vanda, pentru povestile primite.

 

Poveste cu el, ea si muntele

 mountain, munte

Se spune ca era o data un print…intr-o tara de poveste in care fiecare print stia cine este si de ce traieste. De cand se nascuse el nu facuse altceva decat sa creasca. Si crescuse printul nostru asa ca orice print dintr-o poveste, intr-un an cat altii in zece. Si ajunsese printul nostru mandru si falnic, si foarte priceput si in lucrul mintii si in cel al mainilor. Era ca nimeni altul si toti si toate erau impacate in jurul lui.

 

Intr-o dimineata se trezi printul si privi pe fereastra pe care i-o pusese si lui Dumnezeu in fata ochilor, asa cum face cu orice om pe care il calauzeste spre lumina neinceputa. Afara ningea ca in orice poveste usor de depanat cu prietenii. Ningea linistit si cuminte, ningea ca la inceput de lume, ningea si totul se imbraca intr-un alb nemarginit si adanc. Si privind asa prin ferestrele ochilor si de acolo mai departe prin ferestrele salasului sau, printul isi dadu seama ca si timpul parca ninge si parca ii sopteste ca a crescut destul…de unul singur.

 

Asa ca isi smulse radacinile din salas, se invesmanta in albul zapezii si pleca sa-si caute vadul. Pasii il ducea in ritmul in care ningea si incet si pe nesimtite albul zapezii a fost inlocuit de albul petalelor de mar si de zarzar, de aurul florilor de tei si de dulceata florilor de cais….si pasii il dusera mai departe si de acum printul inmugurise tot si sangele lui pregatea florile cele bineplacute inimii si sufletului.

 

Petalele il purtara cuminti pana dincolo de el…la malul unei mari ce respira atat de linistit, ce il respira atat de adanc. Pe malul acela se hotara printul sa infloreasca intreg, sa isi infloreasca mintea sa cuprinda misterul acela miscator si nefiresc de albastru, sa isi infloreasca sufletul pentru a se ridica o data cu pescarusii pana dincolo de cerul sau, sa isi infloreasca inima si astfel sa vada ca marea respira la picioarele unei printese…care si ea venise acolo sa infloreasca intreaga, sa isi infloreasca mintea pentru a cuprinde bucuria cu care nisipul se lasa dus catre alte orizonturi, sa isi infloreasca sufletul pentru a primi briza aceea datatoare de viata, sa isi infloreasca inima si astfel sa vada cum marea respira la picioarele unui print…care nu vroia sa mai creasca singur.

 

Printul privi ferestrele acelea pe care marea le deschise langa el, sufletul printesei tasni spre lumina si il purta departe de el…acolo unde totul incepe spre a nu se sfarsi niciodata.

 

Mana in mana au mers alaturi 3 zile si 3 nopti…s-au privit si s-au vazut, s-au ascultat si s-au auzit, si-au vorbit si s-au inteles…3 zile perfecte, 3 perle pe care le-au plans de bucurie unul langa celalalt.

 

Catre tampla celei de-a treia zi…cand soarele si petalele lor dadura primele semne de oboseala, zarira un munte mai inalt decat cerul cel vazut si nevazut. Amandoi pornira spre muntele acela, crescand o data cu el tot mai sus, tot mai impreuna…ei doi si muntele acela pe care il urcau spre a cunoaste cat de mult pot creste…pana unde pot creste unul prin celalalt.

 

Printul si printesa au ajuns in varf, cand soarele era rosu, iar fructele dadeau in parg de aur…varful muntelui ii primi cu aerul tare, mainile se prinsera mai tainic si mai adevarat.

 

Se privira in ochi vazand ca prin vis cum intr-o dimineata s-au smuls din radacini, au invatat sa inmugureasca si sa infloreasca in cautare unul de celalalt…se vazura urcand o data cu muntele…

 

Se privira in ochi si intelesera ca ceea ce aveau ei…nu trebuia pierdut, nu trebuia atins…ce aveau ei era menit sa durezeze vesnic precum in pamant asa si in cerul nins de petale.

 

Asa ca se prinsera bine de maini si sarira in gol de pe muntele care stia de ce… 

 

 

7

iunie 13, 2007

Vreau sa impart niste versuri minunate cu voi.  Rubbayatele persanului Omar Khayyam. Sau cel putin o parte din ele.

eart

1.

Sarmane om, nimica tu n-ai sa stii vreodata.
Nimic din ce-nconjoara aceasta ora trista.
Încearca sa-ti faci Raiul, promis de zei odata,
Aici, caci altul poate dincolo nu exista.

wine, vin

2.

Ma dojeniti ca vesnic sunt beat. Ei bine, sunt!
Necredincios ma faceti. Si ce daca-i asa?
Puteti orice sa spuneti pe socoteala mea.
Îmi apartin. Pricepeti? Si sunt ceea ce sunt!

pain, durere

3.

Nu judeca pe nimeni, ci cata sa-ntelegi.
Eu beau, dar aminteste-ti ca ai si tu pacate.
De vrei s-ajungi la pace si la seninatate,
Apleaca-te asupra durerii lumii-ntregi.

lover, eye, ochi

4.

Acest vas fu odata un biet îndragostit
Gemând de nepasarea unei femei frumoase.
Iar toarta era bratul ce mângâia mâhnit
Suavul gât cu-atingeri usoare, de matase.

lovers, cuplu

5.

Cât de sarac e-acela ce nu poate sa spuna:
„Sunt beat mereu de vinul cel tare al iubirii”.
Cum poate el sa simta în zori uimirea firii
Si noaptea vraja sfânta a a clarului de luna?

book, carti

6.

Am întrebat Savantul si-am întrebat si Sfântul,
Sperând c-au sa ma-nvete suprema-ntelepciune.
Si dupa-atâta râvna atât se poate spune:
Ca am venit ca apa si-o sa plecam ca vântul.

sky, cer, hell, iad

7.

Dincolo de pamânt si infinit
Catam sa aflu cerul unde vine.
Si-un glas solemn atunci s-a auzit:
„Si cerul si infernul sunt în tine.”

Oglinda

iunie 13, 2007

 mirror, oglinda

ai gasit un ciob

dintr-o oglinda si,

atata timp cat ti-a folosit

pentru machiajul tau

ai gasit-o folositoare.

in momentul in care

te-ai taiat cu ciobul

ti-ai dat seama

ca nu ai toata oglinda.

head, mind, minte, cap

Doi barbati se certau vizavi de un steag ce flutura in vant.

„Vantul e cel care misca cu adevarat”, zicea unul.

„Nu, steagul se misca singur”,  argumenta celalalt.

Un calugar Zen, ce trecea prin apropierea, auzind ce vorbesc si pe ce subiect se cearta, ii intrerupse:

„Nici steagul si nici vantul nu se misca”, le spuse el, „Mintea e cea care le misca”. 

Traseu

iunie 11, 2007

 swim, innota

Am inotat spre celalalt tarm

Legat de maini si de picioare.

Innotand, am incercat sa ma dezleg

si, pana la malul celalalt

de-abia am reusit sa-mi eliberez o mana.

Cu ea am atins nisipul ud

restul trupului fiind inca in apa.

Am avut niste discutii foarte interesante cu o persoana foarte speciala mie.  Si, in timpul discutiilor, am primit de la ea cateva povesti zen. M-am gandit sa va impartasec si voua, pe bucati, o parte din ele.

Poveste Caligrafiata

In Japonia era un obicei, ca ori de cate ori intalneai un calugar ZEN sa il opresti si sa il rogi sa iti caligrafieze cateva cuvinte pe care apoi le pastrai ca pe un talisman aducator de noroc si fericire, tie si familiei tale. Intr-o zi calduroasa de vara, trecea un mare nobil dus de 4 slujitori intr-o lectica. Era tare grea lectica aceea, pentru ca nobilul nu traia de loc rau, desi daca l-ai fi intrebat pe el, ti-ar fi spus ca e tare stramtorat si necajit… Lectica trecu pe la amiaza pe langa un calugar ZEN, care mergea linistit, privind in zare fara sa para deranjat de praful de pe drum sau de fierbintelala aerului. Slujitorii in graba lor de a ajunge la destinatie, mai ca il lovira pe calugar, si astfel il cam leganara pe pasagerul „sus-pus”. Acesta scoase capul din adapostul de matase si incepu sa ii certe pe bietii carausi, doar ca ii cam ramasera cuvintele in gat, cand isi dadu seama ca tocmai trecuse pe langa un calugar ZEN. 

– Opriti, netrebnicilor tipa el cu o voce gatuita de furie. Opriti si intoarceti-va!Slujitorii intoarsera lectica dupa porunca ajungandu-l repede din urma pe calugar. 

– Hei, tu, zise marele nobil, te rog sa imi scrii si mie cateva cuvinte aducatoare de noroc pentru mine si familia mea! 

Calugarul se opri si fara vreun cuvant scoase de la brau ustensilele trebuitoare scrisului si se aseza in praful drumului, caligrafiind cu mare grija cateva cuvinte. Termina in cateva minute care i se parura o vesnicie nobilului. Presara cenusa pe hartia de orez proaspat asternuta scrisa, o  intinse nobilului cu o plecaciune, se scutura de praf si pleca. Nobilul lua „comoara” cu degete nerabdatoare si le porunci slujitorilor sa porneasca, lasandu-l in urma pe calugar. Dupa o vreme nerabdarea nu ii mai dadu ragaz nobilului asa ca desfacu cu grija hartia cea fina de orez spre a citi cuvintele magice care aveau sa ii aduca si lui si famileiei lui fericire vesnica. 

INTAI MOARE TATAL, PE URMA MOARE FIUL SI PE URMA MOARE NEPOTUL! citi cu mare mirare nobilul!

Furia il gatui si il facu sa strige pitigaiat: _ Intoarceti lectica acum, va poruncesc sa alergati sa il prindem pe netrebnicul care si-a batut joc de mine si de familia mea. Bietii slujitori alergara cat putura de repede, manati de ploaia de injurii care ieseau fara incetare din gura nobila a „greutatii” pe care o aveau de dus. Ajunsera in cele din urma pe calugar din urma. Nobilul se dadu jos si se repezi la calugar, insafacandu-l de marginile chimonoului. 

-Nenorocitule, cum ai indraznit sa scrii asa ceva. Cum adica INTAI MOARE TATAL, PE URMA MOARE FIUL SI PE URMA MOARE NEPOTUL?Imi doresti moartea mie si a lor mei? Pentru asta vei plati cu viata ta netrebnica si zicand acestea dadu sa isi scoata sabia sa ii taie gatul calugarului. Acesta cu voce blanda si luminoasa il intreba senin pe nobil: AI FI PREFERAT SA ITI MOARA MAI INTAI NEPOTUL SAU SA ITI MOARE FIUL? Daca se va intampla asa cum am scris eu, viata ta va fi una fericita…vei trai sa te bucuri de ai tai, daca se va intampla altfel… Nobilul isi dadu seama de gresala sa, si se pleca de trei ori in fata calugarului, strangand la piept bucata de hartie pe care se afla scrisa cea mai de pret urare! Cele mai simple bucurii ale vietii si mai ales cursul firesc al curgerii sale sunt si cel mai usor de trecut cu vederea… De multe ori luam „de-a gata” viata si vedem mai ales ce ne lipseste nu ce avem!

Intrebare

iunie 8, 2007

leaf, frunza

Simtindu-si vremea,

copacul

le-a rugat pe frunze

sa-ntrebe vantul:

„Care va fi prima ce

va atinge solul?”

Orbul

iunie 7, 2007

 orbul

incerc sa deslusesc

tot ceea ce ma inconjoara.

de la o simpla atingere,

pana la a auzi

cum se scutura frunzele copacilor.

inca mai am in nari

mireasma ultimei flori.

nimic din toate astea

insa,

n-am vazut.