Monolog muzical

Nu am chef de scris azi. N-am chef mai de nimic. Va las pe „mainile” lui Nek, insa:

……………………………………………………………………………………………………………………………..

Si pentru ca am vazut ca v-a placut, va mai las :

Reclame

Revolta

 

Păcatul ancestral,

consumat într-o geografie imemorială,

se transmite pe cale ereditară

pre-destinînd existenta,

in timp ce visul

anulează sentimentul

frustrării de libertate

dar îl provoacă pe cel al culpabilitătii,

iar, in planul realitatatii

se-ascunde vinovătia

dar face evidentă claustrarea.

De aceea, starea

se prezinta ca o revolta

împotriva existentei ca suferintă.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Sculptural

 

drama celor doi sculptori

ce sculpteaza in celalalt

se naste din această echivalentă

a mortii din viata daltei

si a vietii din moartea imaginatiei.

fiinta nu mai este decît

o prefigurare a nefiintei.

dragostea celor doi sculptori

ce sculpteaza in celalalt

se naste din această tangentă

a indentificarii  umbrei

si a luminii din raza nestiintei.

piatra  nu mai este decît

o exprimare a nefiintei?

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Timp

Voi fi în ceasul meu o melodie

Ce-si cauta mereu o nota de-nceput

si-mi vad propriul chip printre alte o mie

si secundarul iarasi a batut.

Si-ntre o tigara ce sta neterminata

si-ntre cearceafuri pline de marasm

ceasul canta si-mi arat-o data

o nastere precisa cu mult iz de sarcasm.

Minutul e o sumă de povesti intercalate

Pe-orbita unui cerc mugind de spaime

Si-mi port povara in singuratate

plimbandu-mi secundarul plin de taine.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Statuia

Iar eu, un heronim

cu lacrimi mute

care-n taceri sculpturale

stie sa te-asculte,

stau pe un soclu

nemeritat,

si inca ma doare ultima dalta.

privesc mereu spre intrarea

parcului si,

cu un porumbel artagos

pe umar, ma gandesc

ca ai sa mai revii.

am si uitat ca maine

edilii

ma dau jos de pe soclu.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Usile

Viata sta in usile pe care le deschizi. Momentul in care alegi o usa si apesi pe clanta este insa mult mai plin de suspans decat alegerea usii. Stai si te intrebi daca in spatele usii este raiul sau iadul. Daca dai vrabia din mana pe cioara de pe gard? Daca vei regreta momentul in care ai intrat pe usa? Oare cadrul usii nu este prea mic pentru mine? Doar nu esti Alice in tara minunilor.

Prea multe intrebari, prea putina actiune. Pentru ca, din moment ce ai pus mana pe clanta, ai facut deja o alegere. Este ca la sah. Ai pus mana pe o piesa, trebuie sa o muti. Nu exista un partener amabil care sa iti spuna: „Da, ok, poti alege o alta piesa, am inteles ca esti nehotarat…”

Ai avut timp. Doar ai stat si te-ai uitat la usile din fata ochilor tai. Ce culoare au, din ce lemn sunt facute, daca se asorteaza clanta si variantele pot continua. Ai avut timp. Asa ca, acum, nu mai sta pe ganduri. Apasa pe clanta hotarat si, orice ar fi, nu regreta. Orice este dupa acea usa mergi mai departe si, la capatul camerei, vei da peste alte usi, peste alte alegeri. Iar acum ai mai acumulat experianta. Asa, indreapta-te noua usa aleasa si apasa.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Povesti zen primite in dar (10)

Poveste cu sita

 

Se spune ca era odata un mare calugar ZEN care plecase din manastirea sa pentru a-si raspandi invatatura cat mai departe si la cat mai multi oameni. Era pe drumurile Japoniei de ceva vreme si in fiecare zi cauta discipoli de dimineata si pana seara. Pentru a putea deveni discipol orice candidat trebuia sa treaca o proba. Proba nu era nici grea nici usoara, era una aparent imposibila, de aceea dupa atatea luni de la parasirea manastirii el nu gasise nici macar un suflet care sa se dovedeasca in stare sa treaca proba.

 

Intr-o zi ajunse calugarul la un sat de la malul marii (nu ca ar fi greu ca in Japonia sa gasesti un sat la malul marii…). Satenii stiau de venirea calugarului, si il asteptau cu nerabdare. Calugarul intra in sat si ii invita pe toti cei care doreau sa ii devina discipoli sa il insoteasca pana la malul marii pentru a afla care este proba pe care trebuie sa o treaca.

 

Venira tineri si mai in varsta, ba chiar si vreo doi batranei dornici sa invete cu calugarul cel vestit. Calugarul le multumi pentru ca au venit si apoi zise:

 

-Vedeti sita aceasta, precis ca aveti si voi pe la casele voastre asa ceva. Ei bine, pana maine la apusul soarelui va trebui sa umpleti o sita cu apa daca vreti sa deveniti discipolii mei si sa ma insotiti prin lume. Va astept maine la apus! Si zicand acestea calugarul ii lasa cu mintile muncite de ganduri…si cu inimile indoite.

 

Satenii se dusera degraba pe la casele lor si cautara cate o sita. Unii incercara sa astupa gaurile sitei cu boabe de orez, sau cu boabe de mustar, altii incercara sa le astupe cu ceara, sau cu bete, pietricele sau chiar cu aschii de os, dar deindata ce puneau apa in site…apa inlatura orice obstacol si se scurgea nestingherita pe pamant. Multi au aflat atunci  gustul disperarii…

 

La apusul soarelui se adunara cu totii pe malul marii, iar calugarul vazu in ochii lor, infrangerea si simti in inimile lor tristetea…Intreba totusi:

 

-Ei, dragii mei ati reusit sa umpleti o sita cu apa?

 

Nu se auzi nici o vorba pret de cateva minute, doar niste oftaturi adanci! Cand calugarul era gata-gata sa plece spre un alt sat, auzi un glas timid de femeie!

 

-Imi dati si mie voie sa incerc?

 

Satenii mai ca nu se prapadira de ras! Era o fetiscana abia trecuta de copilarie ce putea ea sa stie?

 

Calugarul ii dadu fetei o sita fara vreun alt cuvant. Fata lua sita, se apropie de mare si cu un gest simplu, dar larg, o arunca in apa cat putu de departe.

 

Rasul muri pe buzele satenilor lasand locul unor murmure de uimire, admiratie si mai ales, invidie. Fata reusise sa umple sita cu apa! Calugarul avea in sfarsit un discipol demn sa il urmeze!

 

E atat de simplu totul, atunci cand nu iti lasi mintea prinsa in capcana gandirii duale…Solutiile la problemele cele mai grele sunt totdeauna cele mai simple si mai la indemana!

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Este

Martor si confesor

al propriilor personaje,

rătăcind prin tesuturile

 nevăzute

ale fiecăruia,

te cauti pe sine în

experientele

eroilor tăi.

Lutul din care

creezi fictiuni

iti spune ca

fiecare om

este un adevăr..

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Osmoderma eremita

Am vazut totul,

dar n-am atins nimic.

e ipostaza unui labirint

fara iesire,

unde oglinzile sunt strambe,

iar gandacul este mic.

un element egal, cu mine,

tarandu-ne pe-un drum

nevazut,

necunoscut,

pierdut

in tesatura de painajen

a mii si mii de alte drumuri

ale unei familii mari

de Scarabaeidae.

constiinta propriului mit,

din care lipseste firul

Ariadnei.

N-am atins nimic.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Cantec de noapte…

Emilian Onciu – Sa ne iubim pe tarmul Marii Negre

Sa ne iubim pe tarmul Marii Negre
Ca doua fragede fierbinti statui
Sa fim intaia clasica pereche
A omenirii noi ce inca nu-i..
Ca un barbar ce tine o tanagra
Asa suntem pe-acest nisip noi doi
Si stelele ce cad in Marea Neagra
Ridica valul sangelui din noi.

Sa ne iubim cand ne intreaba valul
Ce e cu noi, ce suntem si ce vrem,
Noi sa-i raspundem confundati cu malul
Ceva-ntre rugaciune si blestem

Sa ne iubim hipnotizati de luna
Cutreierati de-al vaselor tangaj
Si sa ne viscoleasca impreuna
Ninsorile de sare pe obraji..
Sa ne iubim, pagana mea atee,
Iubito marea seamana cu noi
Suntem un Dumnezeu si-o Dumnezee
Chemati sa-nceapa lumea de la doi

Sa ne iubim cand ne intreaba valul
Ce e cu noi ce suntem si ce vrem
Noi sa-i raspundem confundati cu malul
Ceva-ntre rugaciune si blestem

Sa ne iubim pe tarmul Marii Negre
Pe unde trec epavele calari
Sa curatam intreaga lume veche
In fluxul si refluxul noii mari..
Sa ne iubim etern, noi provizorii,
Cum niciodata valul nu va sta
Eu spun ca in genunchi in templul marii
Sa nu spun ca-n genunchi in fata ta

Sa ne iubim cand ne intreaba valul
Ce e cu noi ce suntem si ce vrem
Noi sa-i raspundem confundati cu malul
Ceva-ntre rugaciune si blestem..