Povesti zen primite in dar (10)

August 15, 2007


Poveste cu sita

 mare

Se spune ca era odata un mare calugar ZEN care plecase din manastirea sa pentru a-si raspandi invatatura cat mai departe si la cat mai multi oameni. Era pe drumurile Japoniei de ceva vreme si in fiecare zi cauta discipoli de dimineata si pana seara. Pentru a putea deveni discipol orice candidat trebuia sa treaca o proba. Proba nu era nici grea nici usoara, era una aparent imposibila, de aceea dupa atatea luni de la parasirea manastirii el nu gasise nici macar un suflet care sa se dovedeasca in stare sa treaca proba.

 

Intr-o zi ajunse calugarul la un sat de la malul marii (nu ca ar fi greu ca in Japonia sa gasesti un sat la malul marii…). Satenii stiau de venirea calugarului, si il asteptau cu nerabdare. Calugarul intra in sat si ii invita pe toti cei care doreau sa ii devina discipoli sa il insoteasca pana la malul marii pentru a afla care este proba pe care trebuie sa o treaca.

 

Venira tineri si mai in varsta, ba chiar si vreo doi batranei dornici sa invete cu calugarul cel vestit. Calugarul le multumi pentru ca au venit si apoi zise:

 

-Vedeti sita aceasta, precis ca aveti si voi pe la casele voastre asa ceva. Ei bine, pana maine la apusul soarelui va trebui sa umpleti o sita cu apa daca vreti sa deveniti discipolii mei si sa ma insotiti prin lume. Va astept maine la apus! Si zicand acestea calugarul ii lasa cu mintile muncite de ganduri…si cu inimile indoite.

 

Satenii se dusera degraba pe la casele lor si cautara cate o sita. Unii incercara sa astupa gaurile sitei cu boabe de orez, sau cu boabe de mustar, altii incercara sa le astupe cu ceara, sau cu bete, pietricele sau chiar cu aschii de os, dar deindata ce puneau apa in site…apa inlatura orice obstacol si se scurgea nestingherita pe pamant. Multi au aflat atunci  gustul disperarii…

 

La apusul soarelui se adunara cu totii pe malul marii, iar calugarul vazu in ochii lor, infrangerea si simti in inimile lor tristetea…Intreba totusi:

 

-Ei, dragii mei ati reusit sa umpleti o sita cu apa?

 

Nu se auzi nici o vorba pret de cateva minute, doar niste oftaturi adanci! Cand calugarul era gata-gata sa plece spre un alt sat, auzi un glas timid de femeie!

 

-Imi dati si mie voie sa incerc?

 

Satenii mai ca nu se prapadira de ras! Era o fetiscana abia trecuta de copilarie ce putea ea sa stie?

 

Calugarul ii dadu fetei o sita fara vreun alt cuvant. Fata lua sita, se apropie de mare si cu un gest simplu, dar larg, o arunca in apa cat putu de departe.

 

Rasul muri pe buzele satenilor lasand locul unor murmure de uimire, admiratie si mai ales, invidie. Fata reusise sa umple sita cu apa! Calugarul avea in sfarsit un discipol demn sa il urmeze!

 

E atat de simplu totul, atunci cand nu iti lasi mintea prinsa in capcana gandirii duale…Solutiile la problemele cele mai grele sunt totdeauna cele mai simple si mai la indemana!

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

10 Răspunsuri to “Povesti zen primite in dar (10)”

  1. kozoo Says:

    De multe ori solutiile sunt chiar in fata ta…. dar de putine ori, le pori vedea la timp pentru a le aplica😉

  2. meganoya Says:

    Solutia este simpla si apare de la sine atunci cand te detasezi macar pentru o clipa de problema.

  3. Lady Says:

    solutiile sunt in fata ta, dar trebuie sa ai si puterea de a te detasa de problema, pentru a vedea lucrurile din alta perspectiva🙂
    cati dintre noi au puterea aceasta?
    si dupa cate incercari?
    buna dimineata !🙂

  4. vanda Says:

    dar mai ganditi-va la ceva
    de multe ori solutia inseamna detasarea TOTALA si pentru totdeauna de ceea ce pare problema, renuntarea la dulce-amara senzatie ca ai in fata o problema de nerezolvat🙂 care da un sens (din pacate pentru unii…singurul) vietii.

    Aruncati sitele…cat mai departe in marea pe care Dumnezeu a pus-o chiar la picioarele voastre!

  5. meganoya Says:

    @vanda: de acord, Solutia este chiar Detasarea. Numai in acea stare poti sa iei decizia corecta pentru ca nu mai esti implicat emotional. O decizie luata sub imperiul emotiilor de orice fel are toate sansele sa fie… cu urmari mai putin placute.

  6. vanda Says:

    @meganoya, da! cand nu mai esti o barca goala intri in furtuna pe care tu ai generat-o…si tragi dupa tine pe toti cei dragi tie, cu cat iti sunt mai dragi cu atat ii tarasti mai adanc:(

  7. gabitzubitzu Says:

    Cata piosenie si naturalete in gestul tinerei fete !
    Poate ca asta ne lipseste pentru a vedea de unde plecam si unde vrem sa ajungem ?

  8. meganoya Says:

    @vanda, furtuna este intotdeauna la periferia Fiintei, in mintea si in corpul nostru. In centrul fiintei este intotdeauna liniste. Acea Liniste esti chiar Tu. Te identifici cu furtuna uitand ca Tu nu esti nici mintea si nici corpul tau, ca acestea sunt doar unelte, vehicule, cu care am venit sa absolvim aceasta scoala pe Gaya pe care de obicei o numim viata. Barca asta nu trebuie cu nici un pret sa naufragieze.

  9. vanda Says:

    @meganoya, Adancul de flacara al FIINTARII noastre este mereu calm si nemiscat, nefacand nimic…nimic nu ramane nefacut! Asta e una din cheile de aur cu care deschidem Poarta Vesniciei! NU suntem minte, NU suntem corp, suntem cei care suntem…e atat de simplu totul de fapt🙂, e atat de multa BUCURIE in VIATA!

  10. meganoya Says:

    @vanda, sunt in totalitate de acord cu tine. Acesta este Adevarul. Toti ne nastem cu aceasta formidabila potentialitate de a cunoaste si de a Fiinta in Inima. Si cand ai ajuns Acasa, Calea nici nu mai conteaza.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: