Apatridul

noiembrie 9, 2007

 soul, suflet

Sufletul e infinit mai greu de stapanit decat trupul.  Fiecare piatra atarnata de gat iti destituie sufletul. La polul opus, trupul  devine un loc natural al  piedicilor in fata armoniei. Sufletul conserva cicatricile pentru a salva o anumita definitie a realului, fara sa unifice, totusi, realitatea. Se poate perora oricat pe tema trup vs suflet, si te poti  autofelicita indefinit pentru presupusul mars personal pe drumul ales, dar complezenta  proprie nu anuleaza factologia sufleteasca sau obisnuinta de a te privi  ca o simpla … infrastructura. Ce mai ramane, atunci, din substanta conexiunii trup-suflet? Cand singura conditie de a primi si de a darui, adica acea conditie de a depasi propriul etnocentrism, in favoarea unei priviri plina de bunavointa a disparut.

In propria optica, am ajuns, insa, un apatrid afectiv datorita pietrelor de care vorbeam mai sus. Un proces, ce pare a nu-si  putea schimba cursul acestei catastrofe anuntata de ceva timp.  Nu stiu cati se vor simti ca-n pielea mea, dar trebuie sa incercam sa admitem  ca „dialogul“ trup-suflet nu pune pe masa ce avem în comun, ci mai ales ce ne desparte.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………