Apatridul

Noiembrie 9, 2007


 soul, suflet

Sufletul e infinit mai greu de stapanit decat trupul.  Fiecare piatra atarnata de gat iti destituie sufletul. La polul opus, trupul  devine un loc natural al  piedicilor in fata armoniei. Sufletul conserva cicatricile pentru a salva o anumita definitie a realului, fara sa unifice, totusi, realitatea. Se poate perora oricat pe tema trup vs suflet, si te poti  autofelicita indefinit pentru presupusul mars personal pe drumul ales, dar complezenta  proprie nu anuleaza factologia sufleteasca sau obisnuinta de a te privi  ca o simpla … infrastructura. Ce mai ramane, atunci, din substanta conexiunii trup-suflet? Cand singura conditie de a primi si de a darui, adica acea conditie de a depasi propriul etnocentrism, in favoarea unei priviri plina de bunavointa a disparut.

In propria optica, am ajuns, insa, un apatrid afectiv datorita pietrelor de care vorbeam mai sus. Un proces, ce pare a nu-si  putea schimba cursul acestei catastrofe anuntata de ceva timp.  Nu stiu cati se vor simti ca-n pielea mea, dar trebuie sa incercam sa admitem  ca „dialogul“ trup-suflet nu pune pe masa ce avem în comun, ci mai ales ce ne desparte.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

5 Răspunsuri to “Apatridul”

  1. Cristia Says:

    Am sa iti impartasesc doar din starea mea de a fi, ca sa vezi cum e pe la altii: dupa ce te-am citit, in premiera, mi-am pus problema legaturii dintre trupul meu si suflet. Pare sa nu fie niciuna… Stupoare… Nu s-au bagat in seama chiar deloc in ultima vreme. Fiecare cu ce are. Trupul meu – dezordine molipsind automat tot ce il inconjoara. Sufletul – ordine pentru moment. Asta sunt, asta e cealalta eu. Nu caut sa le aduc impreuna, traiesc in doua planuri si de fapt mai mult in suflet acum. Nu mai stiu de cea ramasa jos…

  2. silver rain Says:

    traiesc uneori acele batai de clopot ale timpului care, in liniste, imi aseaza sufletul pe tarmuri inverzite… contempla, cu un suras plin de pace, o zbatere care, de aici, ii pare inutila… zbaterea trupului abandonat pietrelor ce le duce dupa el in precipitarea timpului.
    traiesc uneori timpul acela minunat dinafara timpului, care anuleaza rand pe rand fiecare piatra si odata cu ea fiecare greutate, care topeste toate resentimentele, care face sa dispara toate necazurile…acel timp fara de timp care transforma zbaterea in zbor…traiesc uneori…
    cel mai adesea traiesc intr-un melanj in care sufletul pune lumina pe cale si aripi trupului facand mai usoara zbaterea, si trupul, dorind sa pastreze izvorul luminii si al caldurii ce ii curge prin vene, incearca sa cuprinda in contur necuprinsul fara de contur…
    iar ceea ce traiesc uneori ma ajuta sa traiesc cel mai adesea… adevarata traire in suflet…pentru ca pana la urma ‘ocupantul, traind in casa de carne, este mai important decat casa’…

  3. kozoo Says:

    Si oare putem separa trupul de suflet? Ce ramai atunci trup…sau suflet? E mult mai simplu: desi separate, fac parte dintr-un tot si acel tot esti TU; sufletul iti este adesea tradat de trup, asa cum trupul se zbate sa intre in acord cu sufletul, pentru ca in final… sa coexiste🙂

  4. lamya777 Says:

    welcome back!🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: