O, nebunule, care incerci

Ianuarie 10, 2008


 nebun

o, nebunule, care incerci
pe tine insuti sa te cari
pe proprii tai umeri
o, cersetorule care vii sa cersesti
la propria ta usa !
lasa-ti povara-n mainile aceluia
care poate sa ti-o care toata
si nu privi cu jind in urma niciodata!
dorinta ta lumina lampii-o stinge
de cum rasuflul i-l atinge
ce pacatos !
sa nu primesti nici daruri, nici odoare
din palmele-i murdare.
primeste doar ce-ti daruie
cel ce-n iubire sacra staruie.

Rabindranath Tagore (1861 - 1941) 

13 Răspunsuri to “O, nebunule, care incerci”

  1. dianette Says:

    „Rompiendo el aire, no haciendo caso a nadie ” te digo que no eres el único… loco.

  2. dianette Says:

    bat la usa… mea uneori. nu stiu ca-i a mea. povara e grea. si reala. mainile nu. iubire sacra ? cine mai staruie ? de unde mai stim azi unde-i acasa ?
    uite ca staruie cineva… care acum cateva clipe contrar afirma :)))
    foarte frumos… azi am baut majusculele… si mai e cum e.

  3. balauru Says:

    dianette, ce lirica esti…deci nu bei numai vin fiert?

    asta-i frumos:

    primeste doar ce-ti daruie
    cel ce-n iubire sacra staruie.

  4. anapauper Says:

    îti place pessoa?

  5. monoloage Says:

    mc mult ana…recunosc…ca habar nu aveam de pessoa…mc inca odata!

  6. dianette Says:

    …mereu pe urmele mele… ca vantul turbat… ai dat de-o comoara Zmeule.😉

  7. babytweety Says:

    frumos…n-am ce zice….sper sa ma opresc din citit „monolagele” tale….sa nu devina un drog:)

  8. scenarista Says:

    la multi ani, D! cand iese maine baiatu’ cu tine de lesa? must talk.

    kisses la toti ai tai

  9. scenarista Says:

    imi place new theme, finally

  10. silver rain Says:

    Cântecul pe care trebuie să-l cânt
    nu l-am cântat până acum.
    Mi-am petrecut viaţa acordându-mi
    şi dezacordându-mi harpa.
    N-am găsit încă ritmul potrivit;
    cuvintele n-au fost prea bine îmbinate;
    mi-a mai rămas în inimă
    doar zbuciumul dorinţei.
    Floarea nu s-a deschis
    şi vântul doar suspină lângă ea.
    Nu i-am văzut înfăţişarea;
    nu mi-am plecat la glasul lui urechea;
    i-am prins doar paşii liniştiţi
    pe drumul dinaintea casei.
    Prelunga vieţii mele zi s-a scurs
    în vreme ce i-am înălţat în casa mea
    măreţul tron;
    dar lampa nu a fost aprinsă
    şi nu l-am îmbiat să intre.
    Trăiesc doar în speranţa întâlnirii lui,
    dar întâlnirea întârzie încă.

    Tagore – Cântecul pe care trebuie să-l cânt

    s…., intr-adevar nu stiu daca ‘aici trebuie sa fiu’ si nici daca sunt cu adevarat vreodata acolo unde ar trebui sa fiu…stiu doar ca sunt clipe in care imi place sa fiu aici…si vin…si plec…si pentru ca astazi m-am ascuns, de dorurile din mine, in tacerea unui gand…am venit pentru ca mi se facuse dor…si de Tagore:)

  11. babytweety Says:

    un vin fiert, o cabana….si un cantec

    Acum sunt mai pustiu ca totdeauna,
    De cand ma simt tot mai bogat, de tine,
    Si-mi stau pe tample soarele si luna,
    Acum mi-e cel mai rau si cel mai bine

    M-as jelui in fel de fel de jalbe
    In care nici n-as spune cum te cheama,
    Patrate negre si patrate albe
    Imi covarsesc gradina si mi-e teama

    Si uite, n-are cine sa ne-ajute,
    Abia-si mai tine lumea ale sale
    Si-ntr-un perete alb de muze mute
    Nebunii negrii cauta o cale

    Prin gari descreierate – accidente,
    Marfare triste, vin in miezul verii,
    Iar eu sunt pln de gesturi imprudente,
    Ca sa te-apropii si ca sa te sperii

    Jur-imprejur privelisti aberante,
    Copii fragili ducand parintii-n spate,
    Batrani cu sanii gri de os pe pante
    Si albatrosi venind spre zari uscate

    Mi-e dor de tine si iti caut chipul
    In fiecare margine a firii,
    In podul palmei, daca iau nisipul,
    Simt un inel jucandu-se de-a mirii

    Te-aud in batalii din vreme-n vreme,
    Ostasii garzii tale ti se-nchina,
    Iubita mea cu foarte mari probleme,
    Cu chip slavon si nume de regina

    Fiorul rece prin spinare-mi trece
    Cand mi-amintesc cu gene-nlacrimate
    Ca tu, de la etajul treisprezece,
    Voiai sa te arunci sa scapi de toate

    Dar tu-ntelegi, de fapt ca nu se cade
    Sa-ti pui in cumpana intreaga viata,
    Ca nu-s in joc abstractele rocade
    Ci sangele ce fierbe sau ingheata

    Neputincioasa, trista si frigida
    Asa ai fost si apareai senina,
    Dar cel care-a stiut sa te deschida
    Nu-i fericit, ci imbatat de vina

    De te lucram sarguincios cu dalta,
    De te faceam din carnea mea, iubito,
    Nu deveneai, cum astazi esti, o alta,
    Pe care la caldura am trezit-o

    Lasand ambitiile de o parte
    Ne aruncam in marea nemiloasa
    Si-mpreunati, ca filele-ntr-o carte,
    Ne facem din sudoare, sfanta casa

    Pe urma vin ceilalti sa ne-o distruga
    Si ochii tai ma cauta intruna
    Si eu inalt nefericita ruga
    Purtand pe tample soarele si luna

    Si te iubesc cu mila si cu groaza,
    Tot ce-i al tau mi se cuvine mie,
    Ca un nebun de alb ce captureaza
    Regina neagra pentru vesnicie

  12. gabitzubitzu Says:

    …undeva, existau şi oameni tocmai buni de puşi în glastră…
    E foarte frumos poemul tau.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: