Text de weekend

ianuarie 26, 2008

 sea

Mihai DOBRE
Substrata

Nu îmi aduc aminte exact, dar cred că sînt pe mare de vreo cîteva săptămîni. Nu am văzut nici un petec de pămînt de cînd am părăsit portul. Plutesc în derivă pe un ocean de lacrimi fericite, colorate în albastru, care mă poartă uşor, geometric… Mă las descurajat pe umerii lor, fără să schiţez nici un gest de împotrivire, ca şi cum aş şti cu siguranţă unde am să ajung. Poate am să mă lovesc, purtat de curenţi, de un colţ de insulă foarte gol, cu o plajă tăcută la reflux, unde mă va aştepta cuminte cuvîntul AJUTOR desenat pe nisip de o mînă grăbită şi tremurîndă. O să fiu lăsat acolo, pe pămîntul umed, aşteptînd să fiu chemat deoparte. Rănile de pe buze o să se cangreneze, limba încleştată şi îmbîcsită de sare se va lipi de cerul gurii, iar mîinile uscate de vînt şi de soare mă vor convinge că am atins în sfîrşit uscatul. Cu ultimele sforţări mă voi arunca în desişul pădurii tropicale şi voi încerca să mă odihnesc aiurea, la umbra celorlalţi naufragiaţi, naturalizaţi acolo. Nici nu ştiu cînd o să treacă timpul şi nici n-o să-mi pese. Răspunsurile la toate întrebările mele de-acolo se află aici. Pentru că urmează să mă trezesc şi să înaintez adînc în burta insulei pînă la rătăcire. Am să aud din cînd în cînd, în spatele meu, cîte un foşnet defrunză căzută sau cîte un şuier de pasăre ce nu migrează niciodată. O să-mi dau seama de ce o linişte grea atîrnă deasupra insulei: toate vietăţile îşi ţin răsuflarea să urmărească pe ascuns cum trec eu. Amintirile mele nu vor mai exista, le voi arunca în temniţa din mine şi le voi încuia cu un lacăt fără cheiţă. Atunci, şi numai atunci, o să-mi aud doar paşii leneşi pe pămîntul bătătorit şi trupu-mi revoltat de efort. Şi totuşi ceva mă va atrage înspre nord. Ceva îmi va spune că urmează să aud o melodie, două, trei venite de nicăieri… Ca şi cum s-ar fi născut acolo, în insula pustie, numai pentru a le descoperi eu. Cineva de departe îmi va şopti că melodiile se vor numi „Hyperborea”, „Antennaria” şi „Uva-Ursi”, iar aceste triste melodii mă vor face să mă simt asfalt încins sub stropii veseli ai ploii de vară. Şi abia atunci voi realiza că viitorul meu va fi o amintire frumoasă…

(Dilema veche – nr.108 – 17 februarie 2006)