Indoiala

martie 3, 2008

ego

Intr-o dimineata de duminica, m-am luat de mana si m-am dus in mormanul de ruine curatat cu o noapte inainte. Aveam sa-mi tin o prelegere in fata unui auditoriu foarte important mie: EU.

Am inceput sa-mi vorbesc si, in timp, am inceput sa realizez ca, de fapt, nu vorbeam, ci strigam. Asa cum o faceau odinioara toti politicienii. Cu toate acestea, printre cuvintele tunatoare ce mi le adresam, am inceput sa ma aud. Ceream innoirea mea si doream ca, din ruinele noptii, sa renasc, dupa o vointa severa. Fiecare cuvant ce mi-l adresam era ca o lovitura de pumn bine tintita in falca. Impotriva vointei mele, eu m-am convins pe mine in mare parte. Urma sa plec spre casa, dupa prelegerea tinuta, pe un drum pavat cu piatra cubica a indoielii. Eu, pana la urma, care dintre cei doi EU eram?