Viata se grabeste, rapida caravana.
Opreste-te si-ncearca sa-ti faci intensa clipa.
Nu ma-ntrista si astazi, faptura diafana,
Mai toarna-mi vin! Amurgul m-atinge cu aripa…

Bea vin! In el gasi-vei Viata-fara-moarte.
Pierduta tinerete din nou ti-o va reda,
Divinul timp al rozei si-al inimii curate!
Traieste-ti clipa data! Caci clipa-i viata ta!

Grabite ca si apa si repezi ca un vânt
Ce-alearga prin pustiuri, fug zilele-mi putine.
Si totusi doua zile indiferente-mi sunt:
Ziua de ieri si ziua care-o sa vina mâine.

Nu depasi prezentul cu gândul! Stii tu oare
Macar daca-ai sa termini cuvântul început?
Mâini poate deja fi-vom asemeni celor care
De saptezeci de veacuri în neant au disparut.

În parfumatul prier, când – beata de iubire
Tu îmi întinzi paharul, eu uit ziua de mâine.
De m-as gândi atuncea la rai si mântuire,
N-as pretui, iubito, mai mult decât un câine.

Se-ntoarce anotimpul suav al tineretii.
Mi-e dor de vinu-acesta în care înfloresc
Surâsurile toate. Chiar aspru-l pretuiesc.
Nu ma certat. E aspru, caci, are gustul vietii.

Nu caut nici minciuna nici adevar viclean.
Dar vesnic s-în cetatea de vin trandafiriu.
Mi-e parul alb, prieteni. Am saptezeci de ani.
Vreau sa ma bucur astazi. Mâini – poate-i prea târziu.

Culege din viata tot ce-i surâs si floare.
Serbeaza orice clipa! la cupa cea mai mare!
Alah nu tine seama de vicii sau virtuti. :
Nu numara matanii, nici ochii ce-i saruti.

Priveste-n jur durerea cu mii si mii de fete.
Cei dragi sunt morti. Esti singur cu palida tristete
Ridica însa fruntea! Culege tot ce-atingi!
Trecutul e-un cadavru. Nu este timp sa-l plângi.

Cât de sarac e-acela ce nu poate sa spuna:
„Sunt beat mereu de vinul cel tare al iubirii!”
Cum poate el sa simta în zori uimirea firii
Si noaptea vraja sfânta a clarului de luna?

Nimic nu mai m-atrage. Da-mi vin! Ia asta seara
Cea mai frumoasa roza din lume-i gura ta.
Da-mi vin! Sa straluceasca aprins la fel ca ea!
Cainta mea sa fie ca bucla ta, usoara…

Noi nu vom sti vreodata ce ne asteapta mâne.
Tu bucura-te astazi! Atâta Iti ramâne.
Ia cupa si te-aseaza sub luna de clestar,
Caci mâine poate luna te va cata-n zadar.

Ce rusinos e timpul celui gândind amar
Ca-n lume afli zilnic în loc de îngeri, râme.
Ci tu în cânt de harta bea vin dintr-un clestar,
Caci poate mâini clestarul o piatra-o sa-l sfarâme.

Fa-ti rost de vin si-o fata cu chip de heruvim,
– daca heruvi exista. De Rai grija sa n-ai,
caci în afara dragei si-a cupei – ce alt Rai
mai dulce-i, – daca este ceva ce Rai numim.

Pe drumul spre iubire cadea-vom în curând
Nepasator destinul ne va calca-n picioare.
Ridica-te copila – o, cupa vrajitoare!
Da-mi buzele aprinse cât înca nu-s pamânt!

Nadejdi nesabuite mi-au risipit, iubito,
În vânt multi ani din viata. Dar timpul ce-mi ramâne
Din plin de-acum trai-l-voi. Vreau prin intensul mâne
S-ajung din urma viata pe care n-am trait-o.

Vreau doar o cupa plina, o pâine de jumate
Si-o carte de poeme. Si daca sunt cu tine,
Chiar stând într-o ruina, – mai fericit ca mine
Nici un sultan nu este cu-o suta de palate.

În zori într-o taverna s-a auzit un glas:
„O, voi nebuni de viata! Voi, tineri veseli! Vinul
Turnati-l iar în cupe, înainte ca destinul
Cu lacrime sa umple paharu-acestui ceas!”

Nu mai cârti, nu geme – durerea mea! Tacere!
Iti voi gasi balsamul ce vindeca si minte!
Vreau sa-mi revad iubita, cât inima o cere.
Vreau sa traiesc! Caci mortii nu-si mai aduc aminte.

Nu-ti rasadi în suflet copacul întristarii,
Ci rasfoieste zilnic a desfatarii carte.
Bea vin si poarta-ti pasii pe caile-ncântarii,
Caci masurat ti-e drumul de la surâs la moarte.

Sfârsit e Ramazanul! O, inimi vestejite!
Se-ntoarce bucuria! Vor vinde iar surâsuri
Cei care poarta vinul – negutatori de visuri.
Redati-ma vietii, chemari ale iubitei!

În loc s-o fad sa cânte cu fiece zvâcnire,
Tu inima ti-ai pus-o în lanturi de mâhnire…
Iar mintea ta si chipul ti le-ai îndoliat.
– Ma tot uimesc într-una: „Ce ignorant ciudat!”

Priveste! Trandafirul se leagana în vânt.
Ce patimas îi cânta de sus privighetoarea!
Bea! Ca sa uiti ca vântul va scutura azi floarea
Si va lua cu dânsul fermecatorul cânt…

Ce-i întelept? Sa-ti bucuri camarile fiintei
Având în mâna o cupa. Ce-a fost si ce-i de fata
Sa nu te mai framânte. Fa-ti dintr-o clipa-o viata
Si sufletul sloboade-l din temnitele mintii.

Nimic n-au sa te-nvete savantii. Dar alintul
Suav al unor gene o sa te instruiasca
Ce este fericirea. Preschimba-n vin argintul,
Caci tarna e grabita ca sa te gazduiasca.

S-au desfacut în juru-mi, aprinsi iar trandafirii.
Desfa-ti si tu simtirea în bucuria firii.
C-un înger blond alaturi, ia cupa si-o desarta,
Caci îngerul cel negru al mortii-asteapta-n poarta.

de Omar Khayyam