Fragmente

Mai 26, 2016


Bansky - banksy.co.uk

Photo: Bansky – banksy.co.uk

„Deasupra tuturor, Conducătorul suprem învăluit în cultul personalităţii sale. Exagerarea paroxistică a rolului conducător al partidului unic, absenţa alternativelor politice corective, anihilarea societăţii civile și a dialogului social, atomizarea individului înregimentat în <societatea de masă>, minciuna și incomunicarea <limbii de lemn> a ideologiei cadenţate propagandistic, represiunea fizică și manipularea politică – acestea sunt tonurile sumbre ale tabloului subvieţii din orice colectivitate supusă dictaturii totalitare”
Anton Carpinschi, Doctrine politice contemporane.Tipologii, dinamică, perspective (Iași:Editura Moldova, 1992), 152.
„Sfârșitul lumii comune vine atunci când ea nu mai este văzută decât sub un singur aspect și când nu i se mai permite să se înfăţișeze decât într-o singură perspectivă” Hannah Arendt, Condiţia, 53
Mișcările totalitare sunt posibile oriunde se găsesc mase care, dintr-un motiv sau altul, au căpătat gustul de organizare politică. Masele nu sunt menţinute laolaltă prin conștiinţa unui interes comun, și ele sunt lipsite de acea logică specifică claselor, care se exprimă prin urmărirea unor obiective precise, limitate și accesibile” Hannah Arendt, Originile totalitarismului, traducere de Ion Dur și Mircea Ivănescu (București: Humanitas, 1994), 411.

„Lumea zilelor noastre trece printr-o criză fundamentală ce se manifestă în sfera economiei mondiale, a ecologiei și a politicii globale” Hans Kung, Yes to a Global Ethic, 12.

„Își merită viaţa, libertatea, acela ce numai zilnic și le cucerește ne-ncetat” Goethe
„Astăzi, întrebarea nu mai este: care e sensul politicii? Pentru acei oameni din toate colţurile lumii care se simt ameninţaţi de politică, din rîndul cărora cei mai buni se distanţează conștient de ea, întrebarea mult mai relevantă pe care o adresează și și-o adresează este: mai are încă politica vreun sens?” Hannah Arendt, Făgăduinţa politicii (București: Editura Humanitas, 2010), 195.
„Frica și răul sînt fraţi siamezi” Zygmunt Bauman, Liquid Fear (Cambridge: Polity Press, 2006)
„Cu sentimentul că îi vorbea lui O’Brien și că, de asemeni, el instituia o axiomă importantă, a scris: « Libertatea e libertatea de a spune că doi plus doi egal patru. Dacă acest lucru e recunoscut, toate celelalte decurg de aici »“ The Penguin Complete Novels of George Orwell (Harmondsworth:Penguin, 1983), 790, apud. Rorty, Contingenţă, 272.
„„ambele pasaje pot fi văzute ca spunând că nu contează dacă e adevărat, cu atât mai puţin dacă acest adevăr e «subiectiv» sau «corespunde realităţii externe». Tot ce contează e că, dacă tu îl crezi, îl poţi spune fără să fii lezat. Cu alte cuvinte, ceea ce contează e capacitatea ta de a discuta cu alţi oameni despre ceea ce îţi pare adevărat şi nu ce este de fapt adevărat. Dacă avem grijă de libertate, adevărul poate să aibă grijă singur de el însuşi“” Rorty, Contingenţă, 278.
„Măi, de aicea veţi ieși atât de dezumanizaţi încât vă va fi rușine să vă uitaţi în oglinzi! Voi care nu vreţi să fiţi alături de noi, veţi deveni niște monștri pentru voi, chiar în faţa voastră veţi arăta ca niște monștri, cu metodele pe care le avem“ Ilieșiu, Mureșan, Genocidul, Fragmentul nr.9:Aristide Ionescu.
„Durerea fizică nu are voce“ SCARRY, Elaine, The Body in Pain: The Making and Unmaking of Modern World, Oxford: Oxford University Press, 1985
„Puterea nu e o proprietate, nu e o capacitate; puterea nu e vreodată altceva decât o relaţie” Michel Foucault, Trebuie să apărăm societatea

Un răspuns to “Fragmente”


  1. sunt/em doar fragmente care trebuie să ne păstrăm și s.ă n
    urmăm visul..

    (îmi era dor de scrisul, de gîndurile tale!🙂 )


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: