Motto:

El se jura ca nu furaSi l-am prins cu rata-n gura. Si cu ou-n buzunar, Hai la Sfatul Popular

 

La pictor - sursa: www.Dragusanul.ro

La pictor – sursa: http://www.Dragusanul.ro

 

 Nu e om sa nu se jure, cel putin o singura data in viata.  Nu conteaza motivele ( nu aici), doar faptul ca vei ajunge sa juri pe ceva/cineva la un moment dat din viata. Felul in care o vei face va depinde de tine si de cunostintele necesare(sic!) – oricum, in anumite situatii, le vei dobandi si instant.  Cum se jura acum, mai toti stim. Si, cel putin, o categorie aparte a populatiei este categorisita ca “mereustrambjuratoare”. Insa, cum se jurau romanii pe la sfarsitul secolului 19 si inceput de secol 20, cumva, sursele originare ale frazelor rostite astazi, nu stim prea multe.

Mai jos, va ofer un fragment din istoria juramintelor romanilor, gasit in revista Izvorasul, din 1939.

 

“Despre juramant

 

In numarul din 21 Mai 1928 al “Albinei” harnicul folklorist, Par. Ec. D. Furtuna, da o serie de juraminte hazlii si niste povesti in legatura cu acestea. Cum insa poporul pe langa partea vesela mai are si o parte destul de serioasa atunci cand e vorba ca e napastuit, si I se pune in joc cinstea, gospodaria sa, insasi viata pentru totdeauna si atunci se intelege ca in semenea imprejurari, omul recurge la prima instant de verificare a adevarului: juramantul, pentru a incredinta pecelalalt de nevinovatia sa. Si romanii nostril, in cea mai mare parte dintre ei, tin mult la cuvantul de cinste pe care-l slobod in chestiuni de acestea.

Incat e deajuns ca un mosneag sa spuna: zau sau pre legea mea, ca sa scurtam vorba si sa ne aratam convinsi.

Sant juraminte mai des intrebuintate, fie ca persoana spune ceva in gluma, fie ca spune serios, precum este depilda: zauc’ei, pe care unii din obisnuinta il pronunta aproape inconstient. Sant insa juraminte care ies din gura cuiva, poate, odata sau niciodata in viata, cum ar fi: Sa-mi ieie Dumnezeu mainile si picioarele si sa ma poarte copiii de mana, intrebuintat, numai in caz de napastepe nedrept, cand omul e inchingiuit si nu mai gaseste o alta iesire si o alta portita de exprimare a nevinovatiei sale.

In mod obisnuit, poporul condamna juramantul si-s bucurosi oamenii sa n’ajunga aici.

Pe de alta parte insa aproba juramantul in cazuri de primejdie, caci el este singur puternic sa confirme curatenia in cauza.

Sa nu te juri insa pe nedrept ca e mare pacat si nenorocirea vine, nu peste capul acelui caruia tu voesti a-I arunca vina, ci asupra capului tau. Dumnezeu – dupa cum m’a incredintat matusa Natalia a lui Ionica Schipu – nu incalzeste pe omul care jura stramb, adica nu prea tine cu el, si daca chiar castiga de pe urma unei asemenea juramant nu prea are mare polzie (1) din acel lucru castigat.

Cele mai obisnuit juraminte intrebuintate prin partile mele sunt:

 

Pe crucea mea.

Zauc’ei.

Sa chiorasc.

Sa crap.

Sa-mi sara ochii in patruzeci de gropi.

 

Toate intrebuintate mai mult de copii, tineret si in chestiuni de nu prea mare insemnatate.

Cei mai varstnici al caror cuvant cantareste mai mult in fata lumii, pe langa juramintelearatate mai sus, se folosesc si de acestea:

 

Sa n’ajung sa vad ziua de maine.

Sa n’ajung sa ma urnesc de pe locul ista, daca nu spun drept.

Pre legea mea.

Sa mor daca nu e asa.

Sa ma bata Dumnezeu.

Sa-mi sara ochii.

Asa sa traiesc.

Asa sa am a trai cu dreptu cum spun drept.

Ma rog cred-ma.

 

In tinutul Sorocii (2) un mucalit de om se jura si astfel.

 

Sa ma faca gramofon.

Sa ma fac drapae. (3)

Sa ma vir in borduhul dracului.

Sa ma fac tractor.

Pe credinta lui Dumnezeu (4).

 

Cand e vorba insa, Doamne fereste, de napaste, sau de o alta pricina mai mare, atunci si juramintele capata o nuanta mai infricosatoare, mai groasnica, mai precisa vorba ceia: ori ori, ori ori!

In asemenea imprejurari nu ii este totuna Romanului ori cu capul de piatra ori cu piatra de cap. Aici deacum merge pe viata si pe moarte.

La intamplari ca acestea vine alta serie de juraminte.

 

Sa-mi saci mainile si picioarele.

Sa n’am parte de picioare si ochi.

Sa-mi ieie Dumnezeu mainile si picioarele si s ‘ajung sa ma poarte copiii de maini.

Sa deiei Dumnezeu sa n-am parte de femeie si de copii, daca nu-I asa cum-ti spun.

Sa deie Dumnezeu sa n’aiba cine-mi tine lumanarea la cap.

Sa deie Dumnezeu sa n ‘am parte din ce mi-e mai drag.

Sa deie Dumnezeu sa nu stiu de sufletul meu.

 

Juraminte, care dupa cum se vede prezinta maxim de seriozitate si de invocare a pedepsei dela bela care imparte dreptate tuturor deopotriva si dupa merit.

Mare pacat insa pentru Acela care se incumeta sa jure stramb. Si cand incearca sa arunce vorba la intamplari cu juraminte false, auzi un car de povestiri, din care se vede totdeauna cei care au avut indrasneala sa jure stramb in fata lui Dumnezeu, au fost pedepsitit sub diferite forme dupa cum in cateva articole la rand a arata si parintele Furtuna in revista foaie Albina.

Mi s ‘au adus la cunostinta multe intamplari de acestea, dar ma marginesc a da publicitatii numai cateva.

 

 

Pavel a lui Patras din Nesfoia_Hotin a luat 1000 lei dela Toadere a lui Pavel Ion Naluc, dar inapoi n’a vrut sa I le mai deie. A fost dat de pagubas in judecata, insa acolo a jurat stramb, ca n’a primit nici un ban.

Ce credeti ca i s’a intamplat? Ná ajuns dela targ acasa si i-a perit un barbacut de samanta pe care negustorii ii dadeau 800 lei.

 

***

Tot in Nesfoaia, Marghioala a lui Tanasa a Rusului tinea de doi ani dela ma-sa o jumatae de hectar.

Al treilea an, a samanat din nou pe acelas loc. Data in judecata a luat de martor pe Nicuta a lui Mihailu, care a jurat stramb ca ea tine pamantul nu de doi, ci de doisprezece ani. In aceiasi zi,lui Nicuta I sá nadusit vaca in pripon.

 

 

Tot stramb a jurat si Anton Moscaliuc, pentru un om care facuse copil unei servitoare.

Si drept pedeapsa Dumnezeiasca i-au pierit doi cai frumosi cum nu se mai aflau pereche in sat.

 

Si daca ar mai fi nevoie de noui dovezi in sustinerea acestor zise, as adduce sutele. Cred insa ca e de prisos.

Un lucru e clar: Dumnezeu pedepste pe cel ce jura stramb.

 

Al. Bardier

Hotin

 

Izvoraşul  Revistă muzicală populară, 18, nr. 10, octombrie 1939- pag 313

 

  1. Poezie
  2. La Tarigrad
  3. Drapae –matura de nuiele
  4. Acestea sunt communicate de o femeie din Tarigrad – Soroca. Nu-I dau numele dupa dorinta ei, de a nu o cunoaste lumea “

 

PS: Ce juraminte mai speciale stiti?

 

 

 

 

Anunțuri