Motto:

El se jura ca nu furaSi l-am prins cu rata-n gura. Si cu ou-n buzunar, Hai la Sfatul Popular

 

La pictor - sursa: www.Dragusanul.ro

La pictor – sursa: http://www.Dragusanul.ro

 

 Nu e om sa nu se jure, cel putin o singura data in viata.  Nu conteaza motivele ( nu aici), doar faptul ca vei ajunge sa juri pe ceva/cineva la un moment dat din viata. Felul in care o vei face va depinde de tine si de cunostintele necesare(sic!) – oricum, in anumite situatii, le vei dobandi si instant.  Cum se jura acum, mai toti stim. Si, cel putin, o categorie aparte a populatiei este categorisita ca “mereustrambjuratoare”. Insa, cum se jurau romanii pe la sfarsitul secolului 19 si inceput de secol 20, cumva, sursele originare ale frazelor rostite astazi, nu stim prea multe.

Mai jos, va ofer un fragment din istoria juramintelor romanilor, gasit in revista Izvorasul, din 1939.

 

“Despre juramant

 

In numarul din 21 Mai 1928 al “Albinei” harnicul folklorist, Par. Ec. D. Furtuna, da o serie de juraminte hazlii si niste povesti in legatura cu acestea. Cum insa poporul pe langa partea vesela mai are si o parte destul de serioasa atunci cand e vorba ca e napastuit, si I se pune in joc cinstea, gospodaria sa, insasi viata pentru totdeauna si atunci se intelege ca in semenea imprejurari, omul recurge la prima instant de verificare a adevarului: juramantul, pentru a incredinta pecelalalt de nevinovatia sa. Si romanii nostril, in cea mai mare parte dintre ei, tin mult la cuvantul de cinste pe care-l slobod in chestiuni de acestea.

Incat e deajuns ca un mosneag sa spuna: zau sau pre legea mea, ca sa scurtam vorba si sa ne aratam convinsi.

Sant juraminte mai des intrebuintate, fie ca persoana spune ceva in gluma, fie ca spune serios, precum este depilda: zauc’ei, pe care unii din obisnuinta il pronunta aproape inconstient. Sant insa juraminte care ies din gura cuiva, poate, odata sau niciodata in viata, cum ar fi: Sa-mi ieie Dumnezeu mainile si picioarele si sa ma poarte copiii de mana, intrebuintat, numai in caz de napastepe nedrept, cand omul e inchingiuit si nu mai gaseste o alta iesire si o alta portita de exprimare a nevinovatiei sale.

In mod obisnuit, poporul condamna juramantul si-s bucurosi oamenii sa n’ajunga aici.

Pe de alta parte insa aproba juramantul in cazuri de primejdie, caci el este singur puternic sa confirme curatenia in cauza.

Sa nu te juri insa pe nedrept ca e mare pacat si nenorocirea vine, nu peste capul acelui caruia tu voesti a-I arunca vina, ci asupra capului tau. Dumnezeu – dupa cum m’a incredintat matusa Natalia a lui Ionica Schipu – nu incalzeste pe omul care jura stramb, adica nu prea tine cu el, si daca chiar castiga de pe urma unei asemenea juramant nu prea are mare polzie (1) din acel lucru castigat.

Cele mai obisnuit juraminte intrebuintate prin partile mele sunt:

 

Pe crucea mea.

Zauc’ei.

Sa chiorasc.

Sa crap.

Sa-mi sara ochii in patruzeci de gropi.

 

Toate intrebuintate mai mult de copii, tineret si in chestiuni de nu prea mare insemnatate.

Cei mai varstnici al caror cuvant cantareste mai mult in fata lumii, pe langa juramintelearatate mai sus, se folosesc si de acestea:

 

Sa n’ajung sa vad ziua de maine.

Sa n’ajung sa ma urnesc de pe locul ista, daca nu spun drept.

Pre legea mea.

Sa mor daca nu e asa.

Sa ma bata Dumnezeu.

Sa-mi sara ochii.

Asa sa traiesc.

Asa sa am a trai cu dreptu cum spun drept.

Ma rog cred-ma.

 

In tinutul Sorocii (2) un mucalit de om se jura si astfel.

 

Sa ma faca gramofon.

Sa ma fac drapae. (3)

Sa ma vir in borduhul dracului.

Sa ma fac tractor.

Pe credinta lui Dumnezeu (4).

 

Cand e vorba insa, Doamne fereste, de napaste, sau de o alta pricina mai mare, atunci si juramintele capata o nuanta mai infricosatoare, mai groasnica, mai precisa vorba ceia: ori ori, ori ori!

In asemenea imprejurari nu ii este totuna Romanului ori cu capul de piatra ori cu piatra de cap. Aici deacum merge pe viata si pe moarte.

La intamplari ca acestea vine alta serie de juraminte.

 

Sa-mi saci mainile si picioarele.

Sa n’am parte de picioare si ochi.

Sa-mi ieie Dumnezeu mainile si picioarele si s ‘ajung sa ma poarte copiii de maini.

Sa deiei Dumnezeu sa n-am parte de femeie si de copii, daca nu-I asa cum-ti spun.

Sa deie Dumnezeu sa n’aiba cine-mi tine lumanarea la cap.

Sa deie Dumnezeu sa n ‘am parte din ce mi-e mai drag.

Sa deie Dumnezeu sa nu stiu de sufletul meu.

 

Juraminte, care dupa cum se vede prezinta maxim de seriozitate si de invocare a pedepsei dela bela care imparte dreptate tuturor deopotriva si dupa merit.

Mare pacat insa pentru Acela care se incumeta sa jure stramb. Si cand incearca sa arunce vorba la intamplari cu juraminte false, auzi un car de povestiri, din care se vede totdeauna cei care au avut indrasneala sa jure stramb in fata lui Dumnezeu, au fost pedepsitit sub diferite forme dupa cum in cateva articole la rand a arata si parintele Furtuna in revista foaie Albina.

Mi s ‘au adus la cunostinta multe intamplari de acestea, dar ma marginesc a da publicitatii numai cateva.

 

 

Pavel a lui Patras din Nesfoia_Hotin a luat 1000 lei dela Toadere a lui Pavel Ion Naluc, dar inapoi n’a vrut sa I le mai deie. A fost dat de pagubas in judecata, insa acolo a jurat stramb, ca n’a primit nici un ban.

Ce credeti ca i s’a intamplat? Ná ajuns dela targ acasa si i-a perit un barbacut de samanta pe care negustorii ii dadeau 800 lei.

 

***

Tot in Nesfoaia, Marghioala a lui Tanasa a Rusului tinea de doi ani dela ma-sa o jumatae de hectar.

Al treilea an, a samanat din nou pe acelas loc. Data in judecata a luat de martor pe Nicuta a lui Mihailu, care a jurat stramb ca ea tine pamantul nu de doi, ci de doisprezece ani. In aceiasi zi,lui Nicuta I sá nadusit vaca in pripon.

 

 

Tot stramb a jurat si Anton Moscaliuc, pentru un om care facuse copil unei servitoare.

Si drept pedeapsa Dumnezeiasca i-au pierit doi cai frumosi cum nu se mai aflau pereche in sat.

 

Si daca ar mai fi nevoie de noui dovezi in sustinerea acestor zise, as adduce sutele. Cred insa ca e de prisos.

Un lucru e clar: Dumnezeu pedepste pe cel ce jura stramb.

 

Al. Bardier

Hotin

 

Izvoraşul  Revistă muzicală populară, 18, nr. 10, octombrie 1939- pag 313

 

  1. Poezie
  2. La Tarigrad
  3. Drapae –matura de nuiele
  4. Acestea sunt communicate de o femeie din Tarigrad – Soroca. Nu-I dau numele dupa dorinta ei, de a nu o cunoaste lumea “

 

PS: Ce juraminte mai speciale stiti?

 

 

 

 


Pe vremea cand sambata se mergea la scoala iar sprinturile copiilor la sfarsitul orelor spre casa, pentru a prinde cele 5 minute de desene animate din emisiunea lui Tudor Vornicu, l-ar fi facut pe Usain Bolt sa planga in pumni de ciuda si sa-l faca sa-si ceara direct pensionarea, pe vremea caramelelor cu gustul raiului de care iti vorbeau bunicii si unde trebuia sa dovedesti ca meriti sa intri prin puterea maxilarelor si rabdare, se intampla ca, intr-o luni de dimineata galesa cu ganduri de pierzanie si temperaturi ridicate ca sangele ce le curgea prin vene, sa fie control al lungimii parului baietilor din clasa a V-a F.
Daca cineva ar fi verificat gandurilor acestora, ca-n acel filml cu Mel Gibson, la ora 9.15, iar acel personaj ar fi fost chiar “tovarasa” profesoara de matematica, ce o apucase, dintr-un impuls total necunoscut acestor minti tinere, desi majoritatea fetelor din clasa aratau la aceea binecuvantata ora de parca iesisera din mana lui Ioan Botezatorul, ar fi aflat ca tragerea pe roata a lui Horea,Closca si a lui Crisan -eveniment despre care toata clasa invatase cu o ora inainte- ar fi fost doar un sejur de 5 stele, cu all inclusive, fata de ceea ce i-ar fi pregatit “haimanalele fara pic de minte in creier”. Numai schemele si aparatele de tortura care le inventau in acel moment ar fi fost o dovada, mai mult decat indubitabila, a existentei materiei cenusii .
Discursul dojenitor crestea in metafore si epitete demne de inalta si laudabila crestere de care dadusem dovada si ni se preconiza un viitor conform educatiei primite. Principalii vinovati pentru implementarea campaniei de ajutorare si strangere a fondului necesar de a pune pe picioare excelenta idee de a racori toate fetele care se plangeau de caldura dar care nu au vrut sa chiuleasca pentru a merge la strand, ramasesera in picioare. Toti ceilalti priveau detasati, cu gandul la pletele ce inca le mai aveau. (Ca sa fiu sincer, erau singurii tunsi corespunzator :D)
Cei trei muschetari, in numar de patru, printre care se numara si subsemnatul, ramasesera in picioare, parand a se cai pentru baia de “sange” creata In pauza dintre istorie si matematica. Ca fapt divers, 4 “elefanti” umpluti cu apa intr-un ritm bazat pe o formula matematica, aparanet fara noima, dar tinandu-se cont ca aveam un timp de 10 minute, aveau sa faca istorie.
– Uitati cate 10 lei de caciula. Pana la sfarsitul orei sa-mi veniti tunsi!
E tot ce am auzit si tot ceea ce conta. Am luat banii, iesind mai ploati decat toate fetele la un loc, si-am pornit pe urma sirului de apa, ce curgea linistit, pe scarile scolii.
Nu stiu cum ne-am trezit langa frizerie. Stateam toti la o masa, avand cate un CICO de jumatate de litru in fata, la vreo suta de metri de aceasta.
– Nu stiu ce vreti voi sa facem, spuse unul, dar eu nu am chef sa ma tund. Ce poate sa ne faca?
Intrebare care a pus pe jar mintile tinere incercand sa gaseasca solutii. Orice solutie, oricat de radicala, numai pletele trebuiau sa supravietuiasca. Nu va tin prea mult in detalii, dar, dupa o discutie scurta, de vreo ora, timp in care am mai ras si cate-o prajitura, ne-am hotarat, ca niste oameni maturi si responsabili ce eram sa pornim o revolutie. Nimeni nu ne-ar fi stat in cale. Si, pe deasupra va fi o revolutie sponsorizata.
Astfel, marii revolutionari ai clasei a V-a F, au incheiat sedinta de partid, decretand stare de urgenta nationala si proclamarea retragerii in cinematograful alaturat, pentru a se documenta asupra problemelor importante ce le aveau de rezolvat. Nu pot sa va explic starea de beatitudine ce ne cuprinsese, ce vise s-au facut in ziua aceea si cat de mult ne-am distrat pe banii profesoarei pana la sfarsitul timpului cand ar fi trebuit sa plecam de la scoala.
Am asteptat ultimul fluier si am zbughit-o in clasa pentru a ne lua ghiozdanele si ce mai aveam ramas, pentru a ne prezenta cu onoarea de revolutionar nepatata in fata parintilor. Drumul spre casa, printre toti ceilalti elevi, nu am facut decat sa imprastiem discursuri subversive, in care ne ceream drepturile de purta parul asa cum vrem noi si ceream razbunare pentru nedreptatea care ni se facuse.
Pana a ne baga in pat, datorita urletelor parintilor de pe la geamuri, in care ni se indicau modalitati de miscare spre casa cat mai rapide, la care se mai adaugau epitete mandre de cei mai mari razboinici – golan, haimana, pierde-vara etc. – zarurile fusesera aruncate. Ne retrasesem mandri in palatele noastre revolutionare stiind cat am crescut in ochii tuturor celor ce ne ascultasera. Nici nu stiau ce revolutie se pregatea a izbucni in scoala. Am adormit cu gandul la reconstructia intregului sistem de invatamant, la readucerea valorilor corecte si a justitiei care imparte dreptatea legata la ochi, nu chioara, si, binenteles,la felul in care voi fi privit de fetele din scoala.
…………………………………………………………………………………………………………………
M-am trezit cu zambetul pe buze. Visul fusese, cel putin, la inaltimea asteptarilor revolutionare. In vis, profesoare fusese tunsa cheala si lasata sa traiasca. Eram un revolutionar cu suflet mare!

Nici nu stiu cand am trecut peste micul-dejun pregatit de o mama revolutionara si m-am trezit in clasa, alaturi de bravii mei generali si armata noastra. Asteptam cu totii, frematand,inceputul orei de matematica.
Ce s-a intamplat in pauza dintre ore, nu va pot spune, pentru ca nu stiu. Eram prea ocupat a gandi cum voi infrunta dictatorul. Linistea care se lasase in clasa, in momentul intrarii acestuia, deghizat in profesoara de matematica, m-a facut sa ma trezesc, in picioare, din nou, alaturi de camarazii revolutionari.
– Observ ca aveti aceeasi lungime a pletelor. Ce s-a intamplat?, ne-a tunat si fulgerat profesoara.

Revolutia pierdea teren si numai musca survola locul bataliei istorice. Toate marile spirite care ne stateau alaturi acum 5 minute, in briza vantului, cu ochii darji si pumnul ridicat, se retrasesera strategic sub banci sau facand pe niznaii. In acelasi timp, toate motivele ce ne trecusera prin cap a le invoca la momentul potrivit, toate discursurile din lume, fusesera uitate.
– Am pierdut banii, a gasit imediat unul dintre generali o solutie. Ne-a fost rusine sa mai venim apoi, tovarasa profesoara!

Nu era cea mai buna solutie si nici nu era o fapta mandra de revolutionar, insa, la iesirea din scoala, cu alti cate 10 lei in mana, nu ne-a mai pasat. Ce insemnau, pana la urma 20 de lei, pentru noi, revolutionarii, care, acum, puteau sa-si faca de cap si sa puna stapanire pe un teritoriu cat mai verde si plin de libertati?! Parcul, aflat la cativa zeci de metri de scoala, fusese deja ocupat. Mingea unor pusti se tavalea sub picioarele noastre, iar strigatele acesteia de durere nu se puteau face auzite din cauza harmalaiei gurilor celor 14 pici de-a 4-a si-a celor 4 generali.
Pe la zece, cand ar fi trebuit sa ajungem tunsi, iarasi, in fata „Marii Adunari Nationale” organizata de tovarasa profesoara, inscriam un gol superb, mandru de laudat cu el in orice cadru respectabil al adunarilor marilor revolutionari. Pe la 11, cand tovarasa pusese serviciile secrete in actiune, sunandu-ne parintii, inca ne delectam cu trabucuri fine facute din guma tigareta, cumparate cu 2 lei, de la o tiganca din parc. Visurile noastre de revolutionari au continuat pe nori imaginari in sala cinematografului din zona, unde fratii nostri chinezi ne aratau ce inseamna sa te lupti cu o femeie. “Sora 13” ar fi trebuit sa ne dea de gandit la intoarcerea spre scoala. Dar cati revolutionari au fost atenti la micile detalii, mai ales daca cuprindeau numere presupuse a fi ghinioniste?! Revolutionarii nu sunt superstitiosi!
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Pentru a nu-I face de ras pe cei 4 bravi revolutionari, din respect pentru acestia si familiile lor, voi trage cortina peste batalia avuta in cadrul scolii. Izvoarele istorice descriu razboiul ca pe un macel, revolutionarii fiind prinsi la inghesuiala, tradati de toti cei care trebuiau sa le fie alaturi si neputand face fata numarului prea mare de acoliti ai Dictatorului.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Din toata aceasta istorisire revolutionara, mi-a ramas in cap, pe langa semnele de pe piele si pedepsele avute, o chestie: ”Revolutiile tin atata timp cat vor cei mari!”.

Dar ne-am distrat atat de bine!!

S-a nascut in Georgia in 1916, iar peste 8 ani incepea sa invete tainele instrumentului care il va transforma intr-unul dintre cei mai admirati  si apreciati jazz-isti.

Nu va voi mai spune multe, internetul fiind plin de informatii despre Harry. Doar ii voi cita pe cei de la jazztime.com: „In his prime, a period that lasted far longer for him than it did for most trumpeters, Harry James was the living definition of a celebrity virtuoso, a modern-day Paganini or Liszt. He could swing with great flamboyance and heat, he could play the blues with sincerity, and he could endow ballads with “schmaltzy” romanticism.” [ http://jazztimes.com/articles/20552-trumpet-blues-the-life-of-harry-james-peter-j-levinson ] si va voi lasa in compania a doua opere semnate Haryy James:

Concert pentru trompeta

It’s Been A Long, Long Time

Enjoy!!

Brevis

Ianuarie 14, 2011

Pentru o perioada, cat lucrez la cateva texte, va voi face scurte recomandari din diverse domenii. Sper sa va placa.

1. 45 de fotografii  ce va vor lasa fara rasuflare : link

2. 30  de carti de citit inainte  de a muri: link

3. din istoria unui oras, in fotografii : link

4. iti place o formatie/solist si vrei sa mai asculti ceva asemanator: link

5. filmele primei decade de dupa 2000: link

Si, pentru ca e vineri, va las pentru weekend, in compania unei regine a r&b-ului:

Piesa zilei

Aprilie 10, 2008

Fiind tot pe fuga, va las sa va bucurati urechile cu o piesa destul de buna:

Five for Fighting – World

Got a package full of Wishes
A Time machine, a Magic Wand
A Globe made out of Gold

No Instructions or Commandments
Laws of Gravity or
Indecisions to uphold

Printed on the box I see
A.C.M.E.’s Build-a-World-to-be
Take a chance – Grab a piece
Help me to believe it

What kind of world do you want?
Think Anything
Let’s start at the start
Build a masterpiece
Be careful what you wish for
History starts now…

Should there be people or peoples
Money, Funny pedestals for Fools who never pay
Raise your Army – Choose your Steeple
Don’t be shy, the satellites can look the other way

Lose the Earthquakes – Keep the Faults
Fill the oceans without the salt
Let every Man own his own Hand

What kind of world do you want
Think Anything
Let’s start at the start
Build a masterpiece
Be careful what you wish for
History starts now…

Sunlight’s on the Bridge
Sunlight’s on the Way
Tomorrow’s Calling

There’s more to this than Love

What Kind of world do you want
What Kind of world do you want

What Kind of world do you want
Think Anything
Let’s start at the start
Build a masterpiece

History Starts Now

Be careful what you wish for
Start Now

re..

Februarie 7, 2008

Pentru ca am mult de lucru si timpul nu imi mai permite, deocamdata, sa ma ocup si cu scrisul – atunci cand am inspiratie , va recomand o lucrare mai veche, de la inceputurile blogului: Lumanarea. In acele momente, nu adaugam si muzica. O adaug acum. Enjoy!

Era odata un tinut arid si insetat. Putini oameni cutezasera sa isi statorniceasca asezari in tinutul acela, doar o mana de straini veniti de tare de departe reusisera sa ramana si sa imblanzeasca pamantul…Venisera cu mestesugul de a sapa fantani, singurul mestesug care le putea asigura supravietuirea acolo si care putea face pamantul sa rodeasca si sa le daruiasca bucatele trebuitoare pentru ei si familiile lor..

water, apa

 

Erau inalti si aveau ochii mari deschisi larg spre lume. Cand se intalneau cu oameni din alte tinuturi, acestia din urma erau tare uimiti de infatisarea “fantanarilor”, dar mai ales de ochii aceia ce pareau sa vada dincolo de aparente si de zambetul acela care imbraca orice om in caldura si intelegere. Fantanarii erau foarte cautati, de aceea asezarea lor era mai tot timpul locuita de femei, copii si conducatorul satului, un om intre doua varste si intre doua lumi, ce parea sa vorbeasca mereu cu ingerii.

 

Locuitorii asezarilor indepartate in care fantanarii isi duceau mestesugul, ii intrebau mereu pe acestia de ce se mai intorc in tinutul lor arid, in loc sa ramana acolo unde belsugul de grane era mare si indestulator pentru mai multi oameni. De multe ori ii invitau pe fantanari sa se intoarca in asezarea lor, sa isi ia femeile si copiii si sa vina acolo, unde viata era mai usoara.

 

La aceasta generoasa invitatie, fantanarii raspundeau cu un zambet si o multumire, dar se intorceau mereu acasa…in tinutul arid unde mestesugul lor facea diferenta intre viata si moarte.

 

Cativa mai ramaneau printre oameni si ii invatau sa sape fantani si sa deosebeasca felurile de apa vie de cele de apa moarta…dar mai devreme sau mai tarziu se intorceau.

 

Intr-o vara…arsita lovi greu si tinutul fantanarilor si pe cele inconjuratoare. In fiecare zi veneau de departe multi oameni pentru a le cere fantanarilor sa vina in satele lor si sa le sape fantani ca sa nu le moara copiii de sete si de foame, asa incat asezarea ramase in adevar doar cu femeile, copii si conducatorul lor. Acesta ii petrecea pe fiecare in parte cand plecau si ii asigura ca nimic rau nu se va intampla cu familiile lor.

 

Vara era fierbinte si seceta musca adanc din pamantul si asa atat de arid. Strigatele fericite ale copiilor si cantecele femeilor fura incet inlocuite de plansete si gemete. Apa era putina, caci fantana din mijlocul satului era din ce in ce mai zgarcita cu darul vietii. Conducatorul satului era ingrijorat. El aduna copiii in jurul lui, mai ales pe cei care puteau intelege si incepu sa ii invete cum se sapa fantani.

 

-Niciodata nu vom fi prea multi, obisnuia el sa zica, si setea acestor pamanturi va fi totdeauna mai mare decat puterea noastra de a o astampara!

 

Ba chiar aduna in jurul lui si  femeile si le invata si pe ele cum sa sape dupa puterile lor fantani in propriile curti pentru a avea apa chiar acolo langa ele si copii lor.

 

Vara aceea trecu, arsita se imblanzi, si din toate zarile se intoarsera fantanarii. Erau obositi, dar fericiti ca facusera mult bine. Asezarea rasuna din nou de strigatele copiilor si de cantecele locuitorilor.

 

Timpu trecu, copiii crescura, viata era buna cu fantanarii. Vestea le merse pana dincolo de orizonturile cele mai indepartate, asa incat cea mai mare partea anului  era plecati sa faca ceea ce stiau face cel mai bine: sa aduca din inima pamantului APA! Stiau atat de bine sa faca lucrul acesta incat multi plecara departe atat de departe incat curand li se uita numele…

 

Nu doar ei plecau, caci timpul venise multora sa isi schimbe orizontul, asa incat intr-o zi pleca insusi conducatorul satului sa stea la sfat cu ingerii cei vesnici. Satul ramase tare pustiu. Mestesugul nu se pierduse caci multi stiau acum sa faca fantani, multi dintre copiii de odinioara…dar curand satenii ramasi isi dadura seama ca nu stiinta de a sapa fantani le lipsea ci dorul acela nemasurat de a face acest lucru.

 

Noul conducator al satului era unul dintre copiii ce invatasera primii sa sape fantani. Era un om temator din fire…nu reusea de prea multe ori sa isi depaseasca teama ca nu va fi nicioadata un fantanar si un conducator atat de priceput ca cel de dinaintea lui. De aceea nici nu prea se facea vazut prin sat. Statea tacut si isi aducea aminte de vremea in care invata sa sape fantani de la cel mai bun!

 

Veni vara infrincosata, cu bici de foc trecu peste campuri si inimi, cu car de flacara calca granele, cu nemilostenie scrise fruntilor oamenilor in sudoare si deznadejde. Fantana satului seca, iar mestesugul acela datator de viata nu mai avu nici un pret. Toti erau egali in fata arsitei si setei aceleia mistuitoare. Ramasese doar un butoi cu apa pentru tot satul, un butoi ferecat cu cercuri de aur si de argint. Acolo hotarase noul conducator al satului sa se pastreze ultima apa…NU vroia sa dea cep butoiului pana ce arsita nu va fi luat si ultimul strop de apa din sat.

 

Oamenii nu intelegeau, nu isi intelegeau setea, nu intelegeau neputinta lor si a pamantului de a da nastere firului de lumina datator de viata, nu isi intelegeau conducatorul care pazea butoiul cu apa…ultima apa.

 

Conducatorul avea si el ca toti ceilalti un fiu. Dar nu era orice fiu…caci de multe ori ii vestea lucruri tainice si de departe. El il rugase pe tatal sau sa il invete sa sape fantani, dar tatal refuza si continua sa il invete sa scrie, sa citeasca, sa stie cate sunt pe pamant si in cer, doar mestesugul care ii facea pe locuitorii satului “fantanari”, nu il invata, crezand ca nu mai are rost.

 

Fiul cazu greu bolnav…inima conducatorului incepu sa se impietreasca vazand suferinta aceea nemasurata. Se ascunse in durere si nu mai iesi din casa sa, nici macar atunci cand satenii il chemau sa le mai dea un sfat si ii mai aline cu o vorba buna.

 

Intr-o seara, cand lumina cea parjolitoare facu loc adierii stelelor, fiul se dadu jos din pat si veni incetisor in fata tatalui:

 

-Tata, cheama pe toti locuitorii satului.

– De ce dragul meu? Lasa-I sa se bucure de racoarea noptii.

– Ce bucurie e aceea cand setea te mistuie si pe tine si pe cei dragi tie? Cheama-i tata caci a venit vremea sa ne bucuram. Aceasta e ultima dorinta a mea. Rogu-te cheama-i!

 

Conducatorul ii chema pe toti fara a stii de ce simtea o mare bucurie in locul tristetii pricinuite de implinirea ultimei dorinte a fiului sau. Satenii venira toti intr-un suflet si o suflare. Curtea casei conducatorului era neincapatoare, dar isi gasi fiecare un loc pe langa butoiul cel mare ferecat in cercuri de argint si aur.

 

-V-am chemat caci fiul meu a vrut aceasta. Cred ca vrea sa isi ia ramas bun de la voi toti, caci boala ii curma sirul zilelor pe nesimtite, zise el cu greu stapanindu-si vocea.

 

-Tata, se auzi vocea slabita a fiului. Da-le satenilor cate o cana caci in seara asta vom desface butoiul si le vom da tuturor sa bea apa aceea pastrata de tine.

 

-Dar fiule, apa aceea o pastrez pentru ziua in care vom fi ramas fara ultimul strop de apa, se impotrivi tatal. Daca o vom bea acum…ce vom face atunci?

 

-ACUM este tot ce avem, tata, zise fiul luand o canuta de pamant, dand cep butoiului si eliberand apa in strigatele fericite ale satenilor.

 

-Tata nu uita, apa e facuta sa curga sau sa astampere setea, nu sa stea prizoniera…si isi piarda limpezimea si gustul.

 

Fiecare veni sa ia din apa aceea si apa nu obosea sa le astampere setea. Nu mica le fu mirarea tuturor caci butoiul ramanea tot plin, ba chiar apa isi improspata gustul de la o sorbire la alta.

 

Din zare se auzi un vuiet surd, iar curand ploaia binefacatoare boteza pamantul insetat, satenii dansau fericiti, iar fiul conducatorului simti ca ii facuse cel mai mare dar tatalui sau:

 

IL  INVATASE  SA  SAPE  FANTANI  IN  PAMANTUL VESNICIEI!

 

 

 

 

 

Monoloage in presa

Iulie 7, 2007

Unul din materialele de pe blog mi-a aparut in 7plus, la rubrica de blog. Linkul este aici iar originalul il gasiti pe la inceputurile monoloagelor. Este chiar primul post.

Azi va impartasesc inca o poveste primita in dar de la Vanda. Una a prieteniei. Vanda, multumesc!

muzica

Poveste cu godo si prieteni

Odata de mult, intr-o Japonie cand ninsa de fulgi mari de zapada, cand ninsa de petale de visin traia in cantaret la GODO un instrument care scotea cele mai minunate sunete, ce puteau sa te faca sa zambesti sau sa inveti sa curgi spre lume in cea mai curata lacrima de bucurie…Cantaretul canta prin toata Japonia si cei care il ascultau spuneau ca era un virtuous desavarsit, dar ca parca…lipsea ceva.

In desavarsirea sa cantaretul era si el incredintat ca ceva lipsea muzicii sale care parca era o sageata ce nu isi gaseste tinta, plutind prin aerul lumii in cautarea odihnei.

Intr-o zi cand tocmai se pregatea sa isi stranga instrumentul si sa plece mai departe prin lume, se apropie de el un om care ii spuse privindu-l senin in ochi:

– Inima mea a tresarit pana in adancuri cand te-a auzit cantand! Am simtit ca ma regasesc intreg in fiecare sunet si m-am bucurat cu adevarat pentru prima data. Lacrima ce mi-a spalat ochiul m-a facut sa vad lumea cu tot ce are ea mai frumos. Iti multumesc cantaretule. Si zicand acestea, omul dadu sa plece.

In urma sa cantaretul cantarea fiecare cuvant abia auzit, simtindu-se coplesit de lumina pe care o simtea inflorindu-i pieptul. Nu ii mai vorbise niciodata nimeni asa. Nimeni nu ii multumise pentru muzica sa, dar el canta cum putea mai bine. Insa azi, omul acela, cuvintele lui, privirea aceea, vocea aceea il facusera sa priveasca adanc in sine si sa inteleaga ca muzica lui nu putea fi intreaga decat atunci cand se nastea pentru cineva care sa inteleaga si sa simta bucuria lumina picurata de GODO in fiecare sunet.

-Nu pleca, spuse cantaretul, muzica mea nu a avut sens si tinta pana acum, pleca din GODO si ratacea prin lume, pana azi cand ti-a gasit inima! Tinta asta o cautam si nici macar nu stiam. Vino te rog cu mine sa imi fii alaturi ori de cate ori cant.

Omul ramase mut de uimire si recunostinta, el de fapt auzise de mult de iscusinta cu care cantaretul facea GODO-ul sa farmece lumea si undeva in taina gandurilor sale isi dorise sa il auda macar o data. Asa ca incuviinta sa il urmeze pe cantaret oriunde ar fi mers acesta.

Anii trecura si muzica devenea din ce in ce mai frumoasa si mai puternica atingand inima dupa inima cu bucuria pe care stia sa o sadeasca in orice om. De fiecare data cantaretul isi aseza PRIETENUL cat mai aproape si canta pentru acesta fara sa simta oboseala, doar recunostinta pentru felul in care acesta stia sa asculte.

Prietenia lor facea GODO-ul sa cante si cu el Lumea intreaga si toata creatia!

Intr-o zi insa…prietenul si-a sfarsit povestea in lumea aceasta si a plecat spre cerul atat de minunat rasfrant pe pamant de cantecul nesfarsit al GODO-ului.

Nimic nu a putut ca aline durerea cantaretului. Nimic nu l-a putut opri pe cantaret sa sparga instrumentul sau si sa nu mai vrea sa cante niciodata. Simtea ca lumea se golise de sensuri si nu isi mai dorea decat sa il urmeze pe prietenul sau!

Intr-o zi cand ratacea pe un drum prafuit, purtandu-si lacrimile si deznadejdea prin lume se apropie de el un copil ce tragea dupa el un GODO mai mare decat el. Copilul era foarte preocupat de drumul lui si mergea repede…cat putea el de repede, caci instrumentul era greu, iar el tare mititel.

-Unde te grabesti? intreba cantaretul

-Merg in satul urmator zise copilul cu glas firav dar vesel. Ma duc la un cantaret sa ma invete si pe mine sa cant.

-Dar de ce vrei tu sa inveti sa canti?

-Pai domnule, eu vreau sa invat sa cant pentru ca mama mi-a povestit ca odata de mult a trait in tara noastra un om care atunci cand canta facea pomii sa infloreasca chiar si in mijlocul iernii! Pe omul acesta l-a urmat tatal meu o viata si de aceea vreau si eu sa invat sa cant poate ca asa voi intelege de ce a plecat tatal meu si poate ca asa voi alina dorul mamei.

Cantaretul fu coplesit de lacrimi. Il lua pe copil in brate si ii multumi, apoi lua instrumentul pe care nu il mai atinsese de ani si incepu sa cante, acolo pe marginea drumului, trezind la viata toti mugurii copacilor din jur, si pe cei ai inimii sale.

Dupa ce termina cantecul acela zise:

– Acest cantec a fost pentru tatal tau. Daca vrei te pot invata si pe tine sa canti. De atunci nimeni si nimic nu i- a mai despartit.

Copilul si cantaretul au invatat unul de la altul sa cante…si au dus mai departe muzica…pana in orizontul din care PRIETENUL SI TATAL asculta vesnicia!

PS: pe Vanda o puteti asculta in fiecare miercuri seara pe http://www.radiolynx.ro, la Casa Poetescu.

Betivul

Iunie 30, 2007

drunk, betiv

Ma inec incet in voma mea,

Caci am baut ceva mai mult.

Iar vina, stiu, e doar a mea,

N-am invatat s- ascult.

Si-ncet, incet, cu-o sarutare

Ma inec in gura ei flamanda.

Urlam in gand: „Stai, ca ma doare!”

Ea nu vroia s-auda.

Lumini s-aprind si-apoi se sting,

Ma inec in intuneric.

Ma zgribulesc, caci este frig

Si nu mai sunt puternic.

Si toate n-ar fi fost asa,

De-as fi stiut s-ascult.

Ma inec incet in voma mea,

Caci am baut prea mult.

07.11.99