Fragmente

Mai 26, 2016

Bansky - banksy.co.uk

Photo: Bansky – banksy.co.uk

„Deasupra tuturor, Conducătorul suprem învăluit în cultul personalităţii sale. Exagerarea paroxistică a rolului conducător al partidului unic, absenţa alternativelor politice corective, anihilarea societăţii civile și a dialogului social, atomizarea individului înregimentat în <societatea de masă>, minciuna și incomunicarea <limbii de lemn> a ideologiei cadenţate propagandistic, represiunea fizică și manipularea politică – acestea sunt tonurile sumbre ale tabloului subvieţii din orice colectivitate supusă dictaturii totalitare”
Anton Carpinschi, Doctrine politice contemporane.Tipologii, dinamică, perspective (Iași:Editura Moldova, 1992), 152.
„Sfârșitul lumii comune vine atunci când ea nu mai este văzută decât sub un singur aspect și când nu i se mai permite să se înfăţișeze decât într-o singură perspectivă” Hannah Arendt, Condiţia, 53
Mișcările totalitare sunt posibile oriunde se găsesc mase care, dintr-un motiv sau altul, au căpătat gustul de organizare politică. Masele nu sunt menţinute laolaltă prin conștiinţa unui interes comun, și ele sunt lipsite de acea logică specifică claselor, care se exprimă prin urmărirea unor obiective precise, limitate și accesibile” Hannah Arendt, Originile totalitarismului, traducere de Ion Dur și Mircea Ivănescu (București: Humanitas, 1994), 411.

„Lumea zilelor noastre trece printr-o criză fundamentală ce se manifestă în sfera economiei mondiale, a ecologiei și a politicii globale” Hans Kung, Yes to a Global Ethic, 12.

„Își merită viaţa, libertatea, acela ce numai zilnic și le cucerește ne-ncetat” Goethe
„Astăzi, întrebarea nu mai este: care e sensul politicii? Pentru acei oameni din toate colţurile lumii care se simt ameninţaţi de politică, din rîndul cărora cei mai buni se distanţează conștient de ea, întrebarea mult mai relevantă pe care o adresează și și-o adresează este: mai are încă politica vreun sens?” Hannah Arendt, Făgăduinţa politicii (București: Editura Humanitas, 2010), 195.
„Frica și răul sînt fraţi siamezi” Zygmunt Bauman, Liquid Fear (Cambridge: Polity Press, 2006)
„Cu sentimentul că îi vorbea lui O’Brien și că, de asemeni, el instituia o axiomă importantă, a scris: « Libertatea e libertatea de a spune că doi plus doi egal patru. Dacă acest lucru e recunoscut, toate celelalte decurg de aici »“ The Penguin Complete Novels of George Orwell (Harmondsworth:Penguin, 1983), 790, apud. Rorty, Contingenţă, 272.
„„ambele pasaje pot fi văzute ca spunând că nu contează dacă e adevărat, cu atât mai puţin dacă acest adevăr e «subiectiv» sau «corespunde realităţii externe». Tot ce contează e că, dacă tu îl crezi, îl poţi spune fără să fii lezat. Cu alte cuvinte, ceea ce contează e capacitatea ta de a discuta cu alţi oameni despre ceea ce îţi pare adevărat şi nu ce este de fapt adevărat. Dacă avem grijă de libertate, adevărul poate să aibă grijă singur de el însuşi“” Rorty, Contingenţă, 278.
„Măi, de aicea veţi ieși atât de dezumanizaţi încât vă va fi rușine să vă uitaţi în oglinzi! Voi care nu vreţi să fiţi alături de noi, veţi deveni niște monștri pentru voi, chiar în faţa voastră veţi arăta ca niște monștri, cu metodele pe care le avem“ Ilieșiu, Mureșan, Genocidul, Fragmentul nr.9:Aristide Ionescu.
„Durerea fizică nu are voce“ SCARRY, Elaine, The Body in Pain: The Making and Unmaking of Modern World, Oxford: Oxford University Press, 1985
„Puterea nu e o proprietate, nu e o capacitate; puterea nu e vreodată altceva decât o relaţie” Michel Foucault, Trebuie să apărăm societatea

Anunțuri

Fragmente din „Privind viața” de Garabet Ibrăileanu:

Underwater Sculpture Park, Grenada

Underwater Sculpture Park, Grenada

„Celor pe care-i stimezi adu-le omagiul de a nu le ceda nimic din opiniile tale. Celorlalți nu le face onoarea intransigenței tale.

Nimene nu reclamă mai mult toleranța decât cel netolerant, pentru că toleranța ta este condiția de viață a netoleranței lui.

Câte milioane de vorbe ai spus tu în viața ta! Ai spus vorbele care sunt în Shakespeare, în Goethe și în Kant. Numai că le-ai combinat altfel.

Un singur lucru face omul fără nici un sentiment de responsabilitate: acela pe care ar trebui să-l facă terorizat de sentimentul responsabilității: copii.

Fericirea este plăcerea sufletului. O simplă senzație, un sunet, o culoare, atingerea mânii unei femei, dacă angajează sufletul, devine o fericire.

Mai degrabă vei păstra relații bune cu cineva dacă nu-i dai nimica, decât dacă-i dai mai mult decât poți continua să-i dai – sentimente sau lucruri.

Omul nu renunță decât la ceea ce nu-i trebuie, ori la ceea ce e imposibil. Dar pentru aceasta i se cere multă filozofie.

Nu spune nimic bun despre tine, căci nimeni nu te va crede.
Nu spune nimic rău despre tine, căci toți te vor crede.

A regreta că nu te-ai născut altfel, este a regreta că te-ai născut tu, și nu s-a născut altcineva. A dori să fii altfel, este a dori să mori tu și să se nască altcineva. Căci tu, tu ești tu.

Toți oamenii doresc un lucru simplu, naiv, logic: ca universul întreg să se comporte astfel, încât să le fie bine lor – și le e necaz dacă cumva universul, la începutul lui, a apucat pe o altă cale decât în vederea acestui scop.

Cineva spunea: Prostiile și absurditățile celor de aproape mă înfurie. Ale celorlalți mă amuză.
Inteligenții joacă roluri față cu alții; proștii joacă roluri față cu ei înșiși și, dacă sunt prea proști, reușesc să se înșele singuri.

Nu uita un moment că în orice raport cu oamenii ești în stare de război. Cu dușmanii, cu prietenii, cu cunoscuții, cu străinii, cu femeia sau cu iubita ta – bagă de seamă ce vorbești și cum vorbești, cât și când îi frecventezi, cum te arăți: vesel, trist, indiferent, tăcut ori vorbăreț. Nu fi un moment distrat, nu te iluziona un moment că ești în stare de pace ori de armistițiu, căci celălalt te-ar surprinde.

Pentru o femeie toți bărbații sunt bărbați, afară de acela pe care nu-l mai iubește.

La furie, mintea celui inteligent intră în ebuliție, a prostului se sleiește.

Omul, creând civilizația, a făcut tot ce a putut ca să-și dezvolte inteligența pe dezagregarea instinctelor. Și acuma nu-i ajunge toată inteligența ca să suplinească ceea ce făceau instinctele fără nici o sforțare.

Nu există viață viitoare… afirmă mintea noastră științifică. Dar ce poate să știe mintea noastră, născută pentru o incompletă adaptare a unui puțin complicat organism la un puțin variat mediu?

Dacă n-ai în tine destulă politețe pentru toată lumea, fii mai politicos cu inferiorii decât cu egalii, mai politicos cu egalii decât cu superiorii. Lipsa de politețe față cu egalii și cu superiorii este numai o necuviință, care îți poate atrage represalii, pe când față cu inferiorii este o cruzime și o lașitate, căci provoacă o durere care nu poate riposta.

O nenorocire venită din propriile noastre greșeli e tot atât de fatală ca și una venită din senin, dar iluzia liberului arbitru ne face să suferim cu atrocitate de cea dintâi, pentru că ni se pare că am fi putut-o evita.

În infinitul timpului și al spațiului, ne-am întâlnit în aceeași nebuloasă, în același sistem solar, în aceeași planetă, în același secol, în aceeași generație, în aceeași țară, în același loc, sub același acoperământ, și totuși ne urâm, ori cel puțin ne suntem indiferenți, în loc să ne aruncăm unii în brațele altora, inteligenți și proști, buni și r[…]nmărmuriți de spaima naturii infinite și ostile.

De-a lungul evoluției, nu se observă creșterea nici unui alt organ al omului, afară de creier, condiția materială a conștiinței. Ar fi interesant de știut dacă mai există un alt animal care să fi suferit în cursul vieții o asemenea nenorocire.

De-a lungul vremii, patru evenimente hotărâtoare în viața sufletească a omenirii: apariția ideii de moarte în conștiință, pierderea credinței în Dumnezeu, însumarea noastră în zoologie și reducerea planetei la un vremelnic fir de țărână în infinit.

Dacă, apucând pe un drum, ți-ai rupt un picior, nu regreta că n-ai apucat pe un altul, căci nu știi dacă nu ți le rupeai pe amândouă.

Inteligenții se împart în două: buni și răi. Proștii se împart în una: răi.

Un prost nu spune lucruri inteligente, dar un inteligent spune multe prostii. O sută de mii de proști nu fac un inteligent, dar o sută de mii de inteligenți fac un prost. În lume, prioritatea o are prostia.

În fiecare moment sunt în lume milioane de discuții ori de neînțelegeri între doi sau între mai mulți oameni, și fiecare rămâne convins că dreptatea e de partea lui, deși este evident că din toate aceste milioane de antagoniști numai jumătate au dreptate în cazul cel mai bun, și nici unul în cazul cel mai rău. E amuzant.

Nu te certa cu viața. Nu fi o ființă abstractă! Frecventează societatea, petrece, glumește, joacă cărți, bea, ia-ți o amică, ori, dacă nu se poate, fă ceea ce se zice că făcea Sainte-Beuve prin coridoare cu personalul de serviciu de sex. Nu te certa cu viața, nu face pe cimpanzeul abstract!”
Mai multe sfaturi despre viata le gasiti citindu-l pe Garabet Ibrăileanu.

Proiectul

August 1, 2013

Trase cu sete aerul in plamani si inchise ochii, lasand caldura soarelui diminetii sa-I resfete cu razele fata. Zambetul care I se largise pe fata descria totala satisfactie de care era cuprins. Urma sa fie o zi memorabila!
Deschise ochii si mangaie cu privirea toata zona din fata casei. Se indrepta inspre statia de autobuz, cu pasi mici si apasati, privindu-I atent pe cei doi copii ai vecinilor ce asteptau si ei transportul catre scoala, si-si rase in sine, gandindu-se la uimirea ce le va provoca-o putin mai tarziu.
Urca in autobuz si-si ocupa locul favorit: al patrulea rand din spatele soferului, scaunul de la fereastra – castigat cu greu in fata unuia dintr-o clasa superioara (una din victoriile de care era mandru)-, ignorand complet jocul si tipetele celorlalti copii. Nici chiar prietenul cel mai bun nu reusi sa il scoata din starea de concentrare care il cuprinsese.

Nu si-a dat seama cand trecusera cele doua ore din programul scolar. Nu reusise sa fie atent la nimic, primise deja mustrare de la un profesor si era aproape sa fie dat afara de celalalt pentru ca raspunsese in doi peri. Inima incepuse sa ii bata cu putere si simtea cum il trec furnicaturi prin tot corpul.

………………………………………………………………………………………

Ii luase ceva timp pana sa gaseasca solutia pentru acest proiect. Li se spusese sa vina cu “ceva” care sa “aduca viata” la cursul despre Formare. Cel ce le spusese acest lucru, lui si colegilor sai de clasa, era transferat de curand la scoala. Punea mult pret, zicea stimatul profesor, pe “creativitate”. Revolutionar ca stil, prinsese de minune la mintile tinere. Asa cum, de altfel, toate ideile ce zburau prin clasa la cursul profesorului de Formare prinsesera radacini adanci in mintea lui.
Luase la rand destul de multe carti fata de cum imprumuta de obicei din biblioteca si se apucase de studiat din prima clipa. Numarul cartilor studiate descriau traseul maturizarii unei idei care incepuse sa se intinda pe toata suprafata creierului, cuprinzandu-i , incet, incet, cu totul, intreaga lui fiinta. “Asa voi face”, isi spuse in acel moment.
Incepuse sa caute toate elementele trebuincioase proiectului. Ar fi avut nevoie de ajutor dar trebuia sa o faca fara sa afle niciun cunoscut, deocamdata. “Cine stie ce ar fi putut sa iasa?!” Nu vroia sa implice pe nimeni, mai ales daca iesea prost. A cotroboit fiecare coltisor al comunitatii si a scormonit chiar si la vecinii indepartati. Nu s-a lasat pana nu a strans tot ceea ce ii trebuia.
Apoi, nu ii mai ramasese decat asamblarea. Ii luase aproape 6 zile intregi, obositoare, dar, pana la urma, ii reusise.

………………………………………………………………………………………

In fata tuturor colegilor adunati in jurul proiectului , ce tocmai fusese dezvelit, se arata un acvariu plin de o substanta cetoasa ce sustinea mii de bile si forme stralucitoare, care de care mai diverse si speciale prin colorit si textura. Nu intelegeau ce este sau cum se formeaza dar ii atragea ca un magnet. Dupa cateva clipe de uimire totala, profesorul indrazni sa-l intrebe:
– Yahve, ce este acesta? Cum l-ai numit?
– Universul, domnule profesor!

Proiectul


Pe vremea cand sambata se mergea la scoala iar sprinturile copiilor la sfarsitul orelor spre casa, pentru a prinde cele 5 minute de desene animate din emisiunea lui Tudor Vornicu, l-ar fi facut pe Usain Bolt sa planga in pumni de ciuda si sa-l faca sa-si ceara direct pensionarea, pe vremea caramelelor cu gustul raiului de care iti vorbeau bunicii si unde trebuia sa dovedesti ca meriti sa intri prin puterea maxilarelor si rabdare, se intampla ca, intr-o luni de dimineata galesa cu ganduri de pierzanie si temperaturi ridicate ca sangele ce le curgea prin vene, sa fie control al lungimii parului baietilor din clasa a V-a F.
Daca cineva ar fi verificat gandurilor acestora, ca-n acel filml cu Mel Gibson, la ora 9.15, iar acel personaj ar fi fost chiar “tovarasa” profesoara de matematica, ce o apucase, dintr-un impuls total necunoscut acestor minti tinere, desi majoritatea fetelor din clasa aratau la aceea binecuvantata ora de parca iesisera din mana lui Ioan Botezatorul, ar fi aflat ca tragerea pe roata a lui Horea,Closca si a lui Crisan -eveniment despre care toata clasa invatase cu o ora inainte- ar fi fost doar un sejur de 5 stele, cu all inclusive, fata de ceea ce i-ar fi pregatit “haimanalele fara pic de minte in creier”. Numai schemele si aparatele de tortura care le inventau in acel moment ar fi fost o dovada, mai mult decat indubitabila, a existentei materiei cenusii .
Discursul dojenitor crestea in metafore si epitete demne de inalta si laudabila crestere de care dadusem dovada si ni se preconiza un viitor conform educatiei primite. Principalii vinovati pentru implementarea campaniei de ajutorare si strangere a fondului necesar de a pune pe picioare excelenta idee de a racori toate fetele care se plangeau de caldura dar care nu au vrut sa chiuleasca pentru a merge la strand, ramasesera in picioare. Toti ceilalti priveau detasati, cu gandul la pletele ce inca le mai aveau. (Ca sa fiu sincer, erau singurii tunsi corespunzator :D)
Cei trei muschetari, in numar de patru, printre care se numara si subsemnatul, ramasesera in picioare, parand a se cai pentru baia de “sange” creata In pauza dintre istorie si matematica. Ca fapt divers, 4 “elefanti” umpluti cu apa intr-un ritm bazat pe o formula matematica, aparanet fara noima, dar tinandu-se cont ca aveam un timp de 10 minute, aveau sa faca istorie.
– Uitati cate 10 lei de caciula. Pana la sfarsitul orei sa-mi veniti tunsi!
E tot ce am auzit si tot ceea ce conta. Am luat banii, iesind mai ploati decat toate fetele la un loc, si-am pornit pe urma sirului de apa, ce curgea linistit, pe scarile scolii.
Nu stiu cum ne-am trezit langa frizerie. Stateam toti la o masa, avand cate un CICO de jumatate de litru in fata, la vreo suta de metri de aceasta.
– Nu stiu ce vreti voi sa facem, spuse unul, dar eu nu am chef sa ma tund. Ce poate sa ne faca?
Intrebare care a pus pe jar mintile tinere incercand sa gaseasca solutii. Orice solutie, oricat de radicala, numai pletele trebuiau sa supravietuiasca. Nu va tin prea mult in detalii, dar, dupa o discutie scurta, de vreo ora, timp in care am mai ras si cate-o prajitura, ne-am hotarat, ca niste oameni maturi si responsabili ce eram sa pornim o revolutie. Nimeni nu ne-ar fi stat in cale. Si, pe deasupra va fi o revolutie sponsorizata.
Astfel, marii revolutionari ai clasei a V-a F, au incheiat sedinta de partid, decretand stare de urgenta nationala si proclamarea retragerii in cinematograful alaturat, pentru a se documenta asupra problemelor importante ce le aveau de rezolvat. Nu pot sa va explic starea de beatitudine ce ne cuprinsese, ce vise s-au facut in ziua aceea si cat de mult ne-am distrat pe banii profesoarei pana la sfarsitul timpului cand ar fi trebuit sa plecam de la scoala.
Am asteptat ultimul fluier si am zbughit-o in clasa pentru a ne lua ghiozdanele si ce mai aveam ramas, pentru a ne prezenta cu onoarea de revolutionar nepatata in fata parintilor. Drumul spre casa, printre toti ceilalti elevi, nu am facut decat sa imprastiem discursuri subversive, in care ne ceream drepturile de purta parul asa cum vrem noi si ceream razbunare pentru nedreptatea care ni se facuse.
Pana a ne baga in pat, datorita urletelor parintilor de pe la geamuri, in care ni se indicau modalitati de miscare spre casa cat mai rapide, la care se mai adaugau epitete mandre de cei mai mari razboinici – golan, haimana, pierde-vara etc. – zarurile fusesera aruncate. Ne retrasesem mandri in palatele noastre revolutionare stiind cat am crescut in ochii tuturor celor ce ne ascultasera. Nici nu stiau ce revolutie se pregatea a izbucni in scoala. Am adormit cu gandul la reconstructia intregului sistem de invatamant, la readucerea valorilor corecte si a justitiei care imparte dreptatea legata la ochi, nu chioara, si, binenteles,la felul in care voi fi privit de fetele din scoala.
…………………………………………………………………………………………………………………
M-am trezit cu zambetul pe buze. Visul fusese, cel putin, la inaltimea asteptarilor revolutionare. In vis, profesoare fusese tunsa cheala si lasata sa traiasca. Eram un revolutionar cu suflet mare!

Nici nu stiu cand am trecut peste micul-dejun pregatit de o mama revolutionara si m-am trezit in clasa, alaturi de bravii mei generali si armata noastra. Asteptam cu totii, frematand,inceputul orei de matematica.
Ce s-a intamplat in pauza dintre ore, nu va pot spune, pentru ca nu stiu. Eram prea ocupat a gandi cum voi infrunta dictatorul. Linistea care se lasase in clasa, in momentul intrarii acestuia, deghizat in profesoara de matematica, m-a facut sa ma trezesc, in picioare, din nou, alaturi de camarazii revolutionari.
– Observ ca aveti aceeasi lungime a pletelor. Ce s-a intamplat?, ne-a tunat si fulgerat profesoara.

Revolutia pierdea teren si numai musca survola locul bataliei istorice. Toate marile spirite care ne stateau alaturi acum 5 minute, in briza vantului, cu ochii darji si pumnul ridicat, se retrasesera strategic sub banci sau facand pe niznaii. In acelasi timp, toate motivele ce ne trecusera prin cap a le invoca la momentul potrivit, toate discursurile din lume, fusesera uitate.
– Am pierdut banii, a gasit imediat unul dintre generali o solutie. Ne-a fost rusine sa mai venim apoi, tovarasa profesoara!

Nu era cea mai buna solutie si nici nu era o fapta mandra de revolutionar, insa, la iesirea din scoala, cu alti cate 10 lei in mana, nu ne-a mai pasat. Ce insemnau, pana la urma 20 de lei, pentru noi, revolutionarii, care, acum, puteau sa-si faca de cap si sa puna stapanire pe un teritoriu cat mai verde si plin de libertati?! Parcul, aflat la cativa zeci de metri de scoala, fusese deja ocupat. Mingea unor pusti se tavalea sub picioarele noastre, iar strigatele acesteia de durere nu se puteau face auzite din cauza harmalaiei gurilor celor 14 pici de-a 4-a si-a celor 4 generali.
Pe la zece, cand ar fi trebuit sa ajungem tunsi, iarasi, in fata „Marii Adunari Nationale” organizata de tovarasa profesoara, inscriam un gol superb, mandru de laudat cu el in orice cadru respectabil al adunarilor marilor revolutionari. Pe la 11, cand tovarasa pusese serviciile secrete in actiune, sunandu-ne parintii, inca ne delectam cu trabucuri fine facute din guma tigareta, cumparate cu 2 lei, de la o tiganca din parc. Visurile noastre de revolutionari au continuat pe nori imaginari in sala cinematografului din zona, unde fratii nostri chinezi ne aratau ce inseamna sa te lupti cu o femeie. “Sora 13” ar fi trebuit sa ne dea de gandit la intoarcerea spre scoala. Dar cati revolutionari au fost atenti la micile detalii, mai ales daca cuprindeau numere presupuse a fi ghinioniste?! Revolutionarii nu sunt superstitiosi!
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Pentru a nu-I face de ras pe cei 4 bravi revolutionari, din respect pentru acestia si familiile lor, voi trage cortina peste batalia avuta in cadrul scolii. Izvoarele istorice descriu razboiul ca pe un macel, revolutionarii fiind prinsi la inghesuiala, tradati de toti cei care trebuiau sa le fie alaturi si neputand face fata numarului prea mare de acoliti ai Dictatorului.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Din toata aceasta istorisire revolutionara, mi-a ramas in cap, pe langa semnele de pe piele si pedepsele avute, o chestie: ”Revolutiile tin atata timp cat vor cei mari!”.

Dar ne-am distrat atat de bine!!

Daca doriti sa revedeti…

Ianuarie 15, 2013

1. Intalnirea

2. Opera

Groparii

Iunie 14, 2011

Traim intr-o tara de gropari. Toti, de la vladica pana la opinca, nu facem, prin indolenta  si prin egoism – pielea fiecaruia fiind mult mai pretioasa- decat sa sapam, zilnic, putin cate putin la marea groapa, numita Romania. Sapam, conform proverbului, groapa pentru altii, ceilalti, oricine in afara de noi. Sau cel putin, asa ne place sa credem. Vom sfarsi prin a ajunge pe fundul unei gropi,  prea adanca si prea larga, din care va fi imposibil de iesit. Nu ne va ramane decat lopata in mana, dovada incontestabila a principiului care ne guverneaza din vremuri comuniste: noi muncim, nu gandim!

foto

August 16, 2010

Fotografia ta imi provoaca numeroase controverse. Retrasez amintiri, unele pe care chiar le vroiam uitate. Le simteam palpabile si prezente in fiecare tonalitate de culoare ce-ti reflecta fata, pe-atunci zambitoare. Te simteam infinita, desi stiam ca, in realitate, ai fost o ecuatie chimica al carei rezultat a fost doar un scurt experiment de laborator. Aceeasi chimie, acum, se arata a fi o investigatie a memoriei printr-o interventie artisica realizatata intr-un cadru obscur. Te apreciam acum din punctul de vedere al unei bucati de hartie fotografica.

Uitasem ca obiectivul fusese setat, in momentul realizarii fotografiei, pe functia subiectiv.

Povesti muritoare

Iunie 22, 2010

A fost odata ca niciodata. Ca de nu ar fi, nu s-ar povesti. Cam asa incepeau povestile copilariei noastre. Povesti, in care, putini mai credem. Aspectele emotiei launtrice la descoperirea unei lumi, in care ne imaginam personaje de poveste inteligente, pline de compasiune si curajoase, au inceput sa se perimeze sau chiar au disparut cu totul. Multi nu mai credem ca zmeul sau vrajitoarea o sa moara. Din contra. Mai ales, cand vad zmei si vrajitoare ce o duc bine-merci, zilnic, in jurul lor.

Personajele bune au ajuns, astfel, cele vazute cu ochi rai in situatia de fata. Ceea ce, intr-o perspectiva psihanalitica, ar fi creat, in alte vremuri, virtuti terapeutice, ajutandu-ne sa ne confruntam temerile copilariei, in ziua de azi, povestile noastre pline de foarta multa sexualitate si conotatii falice, duc la angoase, frustrari si conflicte interioare cu sinele.

Mai multe detalii despre cum au ajuns povestile nemuritoare sa fie muritoare le gasiti la Dina Goldstein.

Pentru cei care mai spera sau mai cred, le recomand urmatoarea piesa:

Stafia

Iunie 16, 2010

Daca ne-am examina ultimii 20 de ani, am descoperi o reprezentare scenica, monologala, in fata unei sali goale. O reprezentare ce a insemnat o continua provocare pentru noi. Ca persoana. Astfel, de la inceput, am pierdut punctul de pornire al unei dezbateri si cu ceilalti.

Am ajuns sa fim o realitate singulara, pusa in relatie cu inexistenta unui plural minim, o realitate ce ne plaseaza sub semnul incertitudinii, al indoielii, al ezitarii de a mai urca pe scena. Stim ca sala va fi tot goala. Sperantele unei sali pline sau al unui dialog cu un alt actor pe scena  au apus odata cu ultima fasie de afis, rupta de un necunoscut, de la intrare.

Ne trezim pentru a intra intr-un teatru golit de orice sentimente umane. Un teatru pe care-l bantuim prin aparitii efective conform unei tipologii fantomatice furnizate de tragedia greaca. Traim drama fantomei care nu izbuteste sa se faca inteleasa de cei din jur, zbatandu-se neincetat sa evadeze intr-o lume cu forme si dialog.

O lume, insa, disparuta.

O viata impreuna

Martie 30, 2010

Nu e nici Creanga. Nici Preda sau Sadoveanu. Ori, cel putin eu, nu i-am gasit. Mi-am gasit insa amintirile copilariei petrecute intr-un sat de olteni, pe undeva pe langa Filiasi. Am gasit povestile bunicului meu despre perioada interbelica, in care el, in ochii mei, devenea un supererou, demn de admirat. I-am gasit pe cei alaturi de care mi-am petrecut vacantele. I-am gasit pe oltenii mei dragi, pusi pe sotii si muncitori din zorii zilei pana-n creierii noptilor, pentru o bucata de paine. „O viata impreuna” m-a facut sa devin victima propriilor mele amintiri si trairi.
Nea Costache jongleaza cu amintiri, cu sentimente prafuite in realitatea cotidiana dar profunde si simple pentru aceea perioada, creeandu-ti, prin firul actiunii si al limbajului, o lunga serie de imagini mentale, ce altfel le-ai aduna intr-o viata de om, intr-un mod geometric descriptiv al vietii. Al vietii vazute prin prisma unui androgin compus din Nicolae si Rusanda.
As putea sa va zic mai multe dar, daca v-a atras atentia asupra cartii acest text,  nu ramane atunci decat sa intrati pe blogul lui Nea Costache si s-o comandati.
Ma retrag deocamdata, inca am in cap povestile bunicului.
Multumesc Nea Costache!